miercuri, noiembrie 13 2024
Bună ziua, stimați cititori. Transmitem (cu întîrziere) un rezumat al etapei de alergare, desfășurată în week-endul 16-17 iunie.

Dacă e să împrumutăm jargonul fotbalistic – asta, pentru că tot e în plină desfășurare Campionatul Mondial din Rusia – am putea spune că am avut o săptămînă în alergare dominată de favoriți, iar jocul a fost în ansamblu unul bun spre foarte bun. Adică, am învins și de data asta.

”Favoritul”, care a cîștigat cam la toate capitolele a fost, indiscutabil, Retezat Sky Race. Un ”favorit” cu experiență, ajuns deja la a șaptea ediție, cu ”faze” (a se citi curse) pentru toate gusturile și puterile. Prezență numeroasă (peste 1200 de alergători, ”jucîndu-se” cu casa închisă), multe nume bune (alergători experimentați, adică, chiar dacă au lipsit vîrfurile, ce se pregătesc pentru aici), o vreme de mijloc de iunie la munte (răcoare cît trebuie, ceva ploaie), un teren cu noroi, alunecos pe alocuri), organizare bună-bună și o atmosferă spectaculoasă. În proba cea mai lungă (Custura, 28km, +2300m) a cîștigat britanicul Tom Owens, cu un nou record al cursei: 3h:03min:10sec. El a fost urmat la 4min de Cristian Moșoiu. La fete, cea mai rapidă a fost Crina Buzgan – 4h:12min:54sec. Pe ”terenul 2 de joc”, respectiv pe traseul Buta (23km, +1400m) s-au impus Andrei Ivănescu Gliga – 2h:25min:34sec și respectiv Raluca Burtea – 3h:12min:09sec. Concursul a avut și o probă pentru alergători mai puțin experimentați și kids race. Toate clasamentele se găsesc aici.

Foto: Tibi Hila / DHL Marathon

Să continuăm în ritm alert și să spunem că în cealaltă jumătate de teren, ”challengerul” a făcut un joc foarte bun și dă dovadă de mult talent, ce cu siguranță îi va permite să crească foarte mult pe viitor. Așadar, ”challengerul” a fost DHL Carpathian Marathon, un concurs care s-a reinventat. E prima ediție (altfel, a noua pe total, după o pauză scurtă) în care nu se mai aleargă pe șosea, preferîndu-se pitoreasca zonă a Cheilor Grădiștei- Fundata, în apropiere de Moieciu. Au fost astfel două curse competitive (42km, +2200m și 21 km, +1000m), plus probe de ștafetă și curse pentru copii. Prezenți, în total, aproape 1500 de alergători, dintre care aproape 500 la cursele lungi. Noroi, o vreme neașteptat de frumoasă (se anunțau ploi, dar acestea au venit și plecat repede), traseu extrem de spectaculos, o organizare ca la carte. Dar despre toate acestea vom detalia într-o relatare viitoare. Pînă atunci să spunem că la maraton pe primele locuri au terminat Claudiu Retea – 4h:33min:06sec și respectiv Ionela Iorga – 5h:50min:31sec. În proba de semimaraton, locul I a fost adjudecat, la masculin, de Alin Lazăr – 1h:49min:09sec, iar la feminin de Vasilica Lefter – 2h:09min:10sec. Rezultatele finale se găsesc aici.

În rest, nu sunt prea multe de spus. A fost Legion Run, cu un traseu de 5km și 22 de obstacole, dar care e o cursă necompetitivă, orientată mai mult spre încurajarea spiritului de echipă. Apoi, ceva cros la Somova eXtreme și Campionatul național de triatlon supersprint.

Ne revedem săptămîna viitoare, însă țineți aproape căci duminică sunt Mondialele de alergare montană de lungă distanță, unde ne punem multe speranțe în echipele României, atît la băieți, cît mai ales la fete. Focul la ei….

 

 

Comments

comments

Previous

Mondialele de alergare montană de lungă distanţă

Next

Ingrid Mutter: Vreau în primele 10 fete la Mondiale

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also