luni, octombrie 14 2024

Vineri de dimineaţă, la ora 10 fix Şerban Chiurlea a pornit în cursă. Paşi mărunţi, optimism bine temperat. Îl aştepta un drum lung, pe un teritoriu în mare parte necunoscut: o alergare de 48 de ore.

Avea experienţa unor curse mai scurte, de aceea şi-a propus ca şi acum să respecte cîteva principii de bază:
alergare în circuit, pe un traseu de circa 1 km, în parcul Herăstrău
– scurte opriri, pentru hidratare şi alimentare, cam la fiecare 5 km
– pauze mai lungi, de circa 30 minute – o oră, începînd după primele 12 ore de alergare.
– alergare într-un ritm constant, la o viteză cît mai convenabilă.

Ştia ce îl aşteaptă în primele 24 de ore, pentru că mai alergase în acest timp o distanţă de circa 157 de km. După aceea însă… Era de aceea şi optimist şi preocupat.

Alergarea a început la ora 10, în prezenţa Ioanei (soţie şi principalul susţinător), a dlui Cristian Chiurlea (la rîndul său un alergător de ultra-maratoane) şi a cîtorva prieteni. O dimineaţă plăcută, nu foarte călduroasă. Aproape linişte în jur.

Primele 12 ore de alergare au trecut relativ uşor. A parcurs circa 90.88 de km şi abia acum face prima pauză mai lungă, de circa 90.88 km. Era în grafic.

Apar primele probleme, colaterale să zicem. În jur începe viaţa mondenă, de noapte, a Bucureştiului. Tot mai multe maşini, toate gonind în viteză mare. Tineri gălăgioşi şi puşi pe petrecut. Concursuri stupide. O maşina e legată de un stîlp şi rulează aşa pînă cînd cauciucul se distruge pur şi simplu iar roata rămîne pe jantă. Rîsete şi aplauze prelungite pentru vitejia băieţilor, din partea prietenelor 60-90-60.

Şerban aleargă, nu are ce face. Nu scapă nici de ironia ieftină a unora. Din fericire, îl mai însoţesc nişte prieteni, contează ca sprijin moral. Cu un ritm ceva mai precaut şi cu o pauză (mai curînd o aţipire chinuită) trece şi noaptea.

După 24 de ore parcusese circa 154 de kilometri. În continuare în grafic. Are ochii roşii de oboseală, a vomat la un moment dat, simte o sfîrşeală în organism, însă muşchii şi articulaţiile continuă, mai greu e drept, să răspundă la comenzi.

De sîmbătă de dimineaţă urma să vadă cum îi vor reacţiona corpul şi psihicul. Intra pe un teritoriu necunoscut, dincolo de bariera celor 24 de ore.

PS – După 30 de ore de alergare a parcurs circa 180 de km.

Comments

comments

Previous

Un alt fel de extremism

Next

Pe scurt, despre o cursă infernală (II)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also