duminică, decembrie 5 2021

Bine la Balcaniada de semimaraton. A fost Ciucaș X3. Și de ce nu e de dorit să alergi cu încălțăminte înaltă

==> România a reușit să obțină patru medalii (una de aur și trei de argint) la Campionatul Balcanic de Semimaraton, desfășurat pe 12 septembrie la Bitola (Macedonia de Nord). La băieți, Alexandru Corneschi a terminat primul, cu un timp de 1h:05min:54sec, în timp ce la fete Liliana Dragomir a venit a doua, cu un timp de 1h:16min:33sec. Medalii de argint au fost obținute de echipe, atât la feminin cât și la masculin. Toate rezultatele pot fi văzute aici.

==> S-a desfășurat, după un an de pauză, și ediția a XI-a a celui mai mare concurs de alergare montană de la noi: Ciucaș X3. Formatul a fost restrîns și inedit, cu două zile de concurs și fără probele de ultra-. Astfel, sîmbătă au fost organizate un cros de 8.5km și cursa The Ridge (38km, +2050m) pentru ca duminică să aibă loc Semimaratonul (21km, +1274m). Să spunem că la cros au fost 168 de finișeri, în timp ce la cursa cea mai lungă au terminat 359 alergători, cei mai rapizi fiind Alin Tănase și Ionatan Bînzaru – 3h:56min:54sec, respectiv Crina Buzgan – 4h:47min:21sec. La semimaraton au cîștigat Cristian Moșoiu – 1h:48min:09sec și respectiv Mihaela Nunu – 2h:30min:07sec, iar numărul de finișeri a fost de 810. Toate rezultatele se găsesc aici.

==> Etiopianul Derara Hurisa a cîştigat duminică maratonul de la Viena, însă a fost ulterior descalificat după ce organizatorii au stabilit că a alergat cu încălţăminte neregulamentară – mai înaltă cu 1 cm decît era permis – în timpul cursei. Hurisa a trecut primul linia de sosire în 2h:09min:22 sec. După ce l-au declarat învingător pe etiopian, organizatorii au dat publicităţii un comunicat: „Cîştigătorul iniţial al maratonului oraşului Viena a trebuit să fie descalificat, pentru că a alergat cu pantofi care nu respectă regulile (…) Talpa pantofilor de alergare nu trebuie să fie mai groasă de patru centimetri, însă Hurisa a folosit cu un model care are o grosime a tălpii de cinci centimetri”. În aceste condiţii, al doilea sosit, kenyanul Leonard Langat a fost declarat învingător, cu timpul de 2h:09min:25 sec. La cursă au participat aproape 26 de mii de alergători.

World Athletic a modificat anul trecut normele referitoare la încălţămintea de competiţie, interzicând pantofii de alergare cu talpa mai groasă de 40 de milimetri, pentru a proteja „integritatea sportului”. Hurisa a alergat cu un model Adidas Adizero Prime X, asta după ce în declarația obligatorie înaintea cursei a menționat un alt model.

Comments

comments

Previous

10km. Cursă rapidă la Brașov

Next

Șugaș Race. Sărbătoarea sporturilor de anduranță

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also