luni, decembrie 2 2024
Cu șansă, echipa de atletism a României va evolua şi anul viitor în Liga I a Campionatelor Europene pe echipe
Minsk. Stadionul de atletism

A fost nevoie de o bună aliniere a astrelor. Mai exact, ca European Athletics (forul continental atletic) să decidă ca Superliga, mai exact Campionatele Europene pe echipe, să se desfășoare peste doi ani la Minsk, în Belarus. Iar fosta țară sovietică, ca țară gazdă, va evolua în prima ligă atletică.

Apropo, stadionul Dinamo din capitala belarusă, care va găzdui întrecerile din 2021, are o istorie de mai bine de 80 de ani, iar anul trecut s-au încheiat activități de renovare care l-au transformat într-o arenă sportivă ultramodernă.

Belarusul este deja o competitoare puternică la nivel european. La recentele întreceri din cadrul Campionatului european pe echipe (Liga 1), Belarus s-a clasat pe locul 2.

După cum am mai scris, la aceste europene România a avut cea mai slabă clasare din istoria participărilor, respectiv locul 8, iar – dacă nu se întîmpla ca Belarusul să găzduiască viitoarea Superligă – țara noastră ar fi trebuit în mod normal să retrogradeze în a treia ligă valorică a atletismului european.

Oricum, pentru președintele Federației Române de Atletism, Florin Florea, atletismul românesc – în ciuda rezultatelor mai sus amintite – se află în progres.

La scurt timp după locul 8 obținut de țara noastră în Liga 1, Florea se declara mulţumit de evoluţia atleţilor români, deşi recunoaştea că mai sunt aspecte de îmbunătăţit: „Eu vreau să spun că pentru prima dată am avut o echipă bine pregătită, sudată şi o selecţie foarte bună. Acum, dacă o luăm strict statistic, da, am fost pe un loc retrogradabil, dar dacă mergeam de pe regulamentul de anul trecut, nu, rămâneam în Liga I. Am avut performanţe foarte bune, de la sportivi extraordinari, cum am avut şi contraperformanţă şi asta trebuie să ne asumăm şi comisia tehnică va şti ce să spună, ce s-a întâmplat cu Novac sau cu Daniela Stanciu, oameni care sunt calificaţi la Doha (la Mondiale, n. red.). Dar, per total, echipa a fost mult mai bună, nu am avut nicio probă în care să fim depunctaţi, să avem 0 puncte, sau să fim descalificaţi, cum s-a întâmplat în cazul Turciei. Per total avem o activitate mai bună, dar pur statistic suntem pe un loc retrogradabil”.

Florea a mai menţionat că FRA intenţionează să organizeze Campionatele Europene pentru Liga I în 2021.

„Dorinţa noastră este ca în 2021 să organizăm în România Liga I, la Cluj. Şi trebuie să facem un proiect foarte bun, pentru că vor veni cinci echipe din Superligă şi vom avea o misiune foarte grea. Eu cred că per total atletismul este pe plus la nivel de mare performanţă şi vă dau aici exemplul celor care s-au calificat la Doha, avem 10 sportivi care s-au calificat la Doha în acest moment şi cred că mai primim unul sau doi invitaţi. Nu am avut de foarte mult timp, de 15 ani, atâţia sportivi calificaţi în condiţiile în care baremurile sunt foarte înalte. Avem deja patru sportivi calificaţi la Jocurile Olimpice dintre cei şapte pe care îi are România calificaţi astăzi”.

Alerg.ro susține alergarea, ca mod de viață. Dacă doriți, și dvs puteți susține acest proiect

Comments

comments

Previous

Electroliții și crampele musculare

Next

Pe scurt. Alergările, rezultatele

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also