miercuri, octombrie 9 2024

Nu știu cum se face, dar subiectele despre alergatul desculț apar îndeosebi iarna. Cam acum un an, abordam aici subiectul plecînd de la un studiu amănunțit care demonstra de ce este mai confortabil şi mai sănătos să alergi desculţ.

Acum, pe 12 decembrie, tocmai în India, la Mumbai/Bombay urmează să se organizeze o primă competiție pentru pasionații acestul mod de a practica sportul, conform presei locale. Va fi un semi-maraton, la care sunt așteptați să participe circa 300 de alergători. „Numărul alergătorilor desculți e în continuă creștere. Noi, indienii, putem obține ușor succes la nivel mondial deoarece avem acest mod de a alerga în sînge”, a spus Anand Anantharaman, organizator al competiției. În ultima vreme, alergatul desculț a devenit popular la nivel mondial, mai ales după publicarea cărții “Born to run“ a jurnalistului american Christopher McDougall, devenită un best-seller. Și în România există pasionați ai alergării naturale, recent constituindu-se un grup al pasionaților și practicienilor alergării cu Vibram Five Fingers (încălțări cu degete, mulate pe picior)

Comments

comments

Previous

Dați un titlu

Next

Fetele, bronz la Europene

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also