luni, iulie 26 2021

Cele mai mari curse de șosea din România se reiau în această toamnă. Amîndouă se vor desfășura în condiții speciale de siguranță

Conferință de presă azi a Bucharest RUNNING CLUB. Un sentiment de nefiresc, la început, apoi doar bucurie că lucrurile par, încet-încet, să intre în normal. Dar să vedem principalele informații și noutățile.

### Semimaratonul București. 4-5 septembrie 2021. Sponsor principal: Petrom. Cursele de 5km și 10km se vor desfășura în prima zi a competiției, cele de semimaraton și ștafetă pe data de 5 septembrie. Detalii la https://www.bucuresti21km.ro/

### Maratonul București. 30-31 octombrie. Sponsor principal: Raiffeisen Bank. În prima zi se vor organiza cursele de 5km și 10km, în a doua zi cele de 21km, 42km și ștafetă. Detalii la https://bucharest-marathon.com/. Traseele pentru toate cursele au startul din centrul Bucureștiului.

### Cum amîndouă competițiile își propun întîi de toate să asigure o cît mai bună protecție a participanților, s-a decis ca numărul alergătorilor să fie limitat la 10.000, respectiv cîte 5.000 de oameni pe zi, atît la Semimaraton cît și la Maraton. Fiecare cursă (42km, 21km, 10km, 5Km sau ștafetă) va avea mai multe grupuri de start, de maxim 350 de alergători, astfel încît în zona de așteptare pentru start să poată fi respectată o distanță minimă de 1,5 metri (între oricare doi alergători). Starturile vor fi date la cîteva minute distanță, ca să nu se creeze aglomerație.

### Pentru ambele evenimente, primul criteriul de participare pentru alergători este să fie vaccinați (persoane vaccinate cu ambele doze, cu rapel efectuat cu minimum 10 zile înainte de data cursei). „Sperăm ca situația epidemiologică din lunile următoare să evolueze favorabil și ca reglementările legale să ne permită înscrierea alergătorilor nevaccinați, care fie au trecut prin boală, fie pot prezenta un test COVID-19 negativ”, a spus Valeria van Groningen, președinta Bucharest RUNNING CLUB.

### La start, alergătorii vor primi măști de protecție, pe care le pot înlătura după primii 150 m, altele noi urmînd să le fie oferite la finalul cursei, odată cu medalia. Alte măsuri de protecție includ acces restricționat doar pentru personalul strict necesar, distribuirea și impunerea folosirii dezinfectanților, instalarea de porți pentru scanare, stabilirea unor zone de izolare pentru persoanele care prezintă simptome etc.

### Anul acesta cele două competiții se vor desfășura și în format virtual, de-a lungul a două săptămîni. Tot anul acesta nu se vor organiza curse pentru copii deoarece nu există reglementări specifice privind modul de organizare de competiții pentru aceștia. Nici prezența sportivilor de performanță nu este certă, o decizie în acest sens urmînd să fie luată în lunile următoare. Susținătorii nu vor avea acces în zona de start și finiș, însă e încurajată prezența lor pe trasee.

### Sponsorul tehnic al celor două competiții este Under Armour. Acesta va oferi tricou de culoare roșu corai la Semimaraton, respectiv negru pentru Semimaraton. Under Armour, împreună cu comunitatea 321 sport organizează și un program de pregătire pentru orice doritor din București.

Echipament de alergare de calitate poate fi procurat repede și eficient de la magazinul online Top4running.ro

Comments

comments

Previous

„Adoptă un Copac!” cu „Sport pentru Păduri”

Next

Alergăraș în Făgăraș

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also