miercuri, octombrie 9 2024

Puține competiții în țară, însă alergătorii români sunt prezenți peste tot….

Torino– Singura cursă oficială de la sfârșitul săptămânii trecute a avut loc la Brașov. Peste 500 de participanți au luat startul la cea de a 24-a ediție a crosului ”15 Noiembrie 1987”. S-a alergat pe o distanță de circa 5 km, pe traseul parcurs de participanții la revolta anticomunistă a muncitorilor brașoveni la 15 noiembrie 1987. Cum crosul a avut premii rezonabile, sportivii profesioniști au dominat concursul. Mădălina Florea (CAM Sighișoara) și Cristian Vorovenci (CSM Bacău) au ocupat primele poziții. Rezultatele complete, inclusiv din cursele destinate copiilor, sunt disponibile aici.

– Printre cei 8490 de alergători care au terminat proba cea mai lungă din cadrul Maratonului de la Atena s-au aflat și 33 de români, relatează Maraton.info.ro. Un rezultat foarte bun a obținut Irina Constantinescu care a reușit să se claseze pe locul 14 la feminin, cu timpul de 3h:18min:18sec. Alți 13 alergători români au concurat la probele de 10 km și 5 km.

– Aflat la al 24-lea maraton alergat doar anul acesta, Ilie Roșu a reușit să termine și cursa de la Torino. În stilul caracteristic, Ilie Roșu a purtat pe traseu două drapele, respectiv cel italian și cel al României, și a terminat alături de un grup care a alergat în semn de solidaritate cu victimele maratonului de la Boston. Grupul a terminat în 4h:09min:43sec, adică exact momentul producerii exploziei de la Boston.

– Sportivul Toma Coconea (parapantist, alergător de anduranță) se numără printre favoriții ultramaratonului caritabil “No finish line”, care se desfășoară la Monaco în perioada 16-24 noiembrie. Cursa, organizată de prințul Albert de Monaco, presupune alergarea timp de 7 zile și 7 nopți. Fiecare participant aleargă cât poate, pentru o cauză nobilă, fiecare kilometru parcurs fiind apoi ”transformat” într-o donație de 1 euro pentru copiii din Africa. Recordul cursei este deținut de către Didiere Sessegolo care a parcurs 1041,408 kilometri. Rezultatele din fiecare zi se pot urmări online pe www.nofinishline.com.

Comments

comments

Previous

CarpathianMan, de la anduranță la ecoturism

Next

Despre alergare, la extreme

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also