marți, decembrie 3 2024

Cros european și alergare pe scări. Dar și un record absolut la suveniruri olimpice.

sky

*** La Belgrad, pe o vreme rece și înnorată, s-a desfășurat a 20-a ediție a Campionatelor europene de cross country. Au participat foarte mulți alergători foarte buni, în majoritate specialiști ai probelor de fond și maraton. La seniori, masculin, s-a impus clar spaniolul Alemayehu Bezabeh, care a parcurs cei 10 kilometri ai cursei în 29min:11sec. Bezabeh este născut în Etiopia. Clasamentul final este disponibil aici. La această probă România nu a avut reprezentant.

În proba de senioare, cea mai rapidă s-a dovedit franțuzoaica de 32 de ani Sophie Duarte, care a alergat cei 8 kilometri ai cursei în 26min:34sec. Aici, România a avut o echipa destul de consistent, dar prestația nu a fost prea grozavă. Cel mai bine s-a clasat Cristina Casandra (locul 48 – 28min:37sec), în timp ce Mădălina Florea a ocupat locul 53, Cristiana Frumuz – 64 și Elena Moagă – 66. Pe echipe, România a ocupat locul 10, din tot atâtea țări participante. Rezultatele complete sunt disponibile aici.

Ca de obicei în ultimii ani, cele mai bune rezultate le-au obținut junioarele deși de data asta clasarea nu a fost așa de grozavă. Echipa României, format din Dana Elena Loghin (locul 35 la general), Adelina Moroiță (74), Andreea Piscu (83) și Elena Crăciun (97) s-a clasat pe locul 15 din 17 țări participante. Rezultatele finale aici. La juniori ne-am clasat pe locul 18 din 21 de țări, băieții având următoarele clasări: Ionuț Drăgușin – locul 58,Andrei Bărbuț – 78, Andrei Leancă – 89, Bogdan Motogna – 91 și Cristian Stoean – 98.

*** Prima ediție a competiției de alergare pe scări SkyRun, desfășurată sâmbătă 7 decembrie în cea mai înaltă clădire din țară, SkyTower (34 etaje, 119 metri înălțime) a adunat la start circa 600 de participanți. Aceștia au parcurs în alergare cele 680 de trepte ale clădirii, cei mai rapizi dovedindu-se Florin Munteanu (2min:55.9sec) și respectiv Andreea-Marina Cociuba (4min:27.5sec). Clasamentul final, disponibil aici, include proba corporate dar și pe categorii de vârstă.

*** În peisajul tot mai divers al alergării românești, unde s-au înmulțit nu doar cursele ci și motivele pentru care se aleargă, a fost organizată duminică o competiție neoficială, dar haioasă. Maratonul Melcului Vijelios, desfășurat în pădurea Pustnicu de lângă București, a avut la start circa 20 de participanți, care nu doar au alergat la maraton și semimaraton, ci mai ales l-au sărbătorit pe organizator, Alexandru Tatu, care a pus la cale această ”competiție” cu ocazia împlinirii vârstei de 42 de ani și 195 de zile.

*** Și ca să încheiem tot într-o notă plăcută, trebuie spus că sâmbătă a fost doborât un nou record legat de atletism. Una dintre cele patru medalii de aur câștigată de legendarul sprinter american Jesse Owens la Berlin (JO, 1936) a fost vândută la o licitație pentru suma de 1.466.564 dolari. E cel mai mare preț oferit vreodată pentru un suvenir olimpic. Precedentul record, de doar 865.000 dolari, era deținut de cupa din argint oferită primului câștigător al maratonului olimpic, desfășurat la Atena în 1896.

Comments

comments

Previous

Un vot pentru Bălănescu!

Next

Gata de noi alergări?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also