miercuri, noiembrie 6 2024

Un record mondial în sală, altul național și noutăți despre competiții interne

conc
Record mondial. Atleta etiopiană Genzebe Dibaba a stabilit sâmbătă 1 februarie, la Karlsruhe, în Germania, un nou record mondial în proba de 1.500 de metri în sală. Timpul său, de 3min:55sec și 17 sutimi e cu peste trei secunde mai bun față de precedentul record, stabilit de rusoaica Elena Soboleva în 2006, la Moscova (3min:58sec.28zecimi). Imagini de la cursa făcută de Dibaba pot fi văzute mai jos.

Record național. Atletul băcăuan Ioan Zăizan a stabilit pe 28 ianuarie, la competiția “Indoor Classic Vienna”, un nou record național de sală în proba de 1500 metri, relatează cotidianul Deșteptarea. Zăizan a reușit un timp de 3min:40sec și 30 de sutimi, doborând un record național vechi de 29 de ani. Precedenta performanță era de 3min:41sec și două sutimi și aparținea lui Petre Drăgoescu, fiind înregistrată în 1985, la Budapesta. Ca urmare a reușitei de la Viena, Ioan Zăizan și-a asigurat baremul de oarticipare la Campionatul Mondial de la Zurich, programat în luna martie.

„Cel mai important este să participi!”. Aceste cuvinte, desprinse din jurământul olimpic, reprezintă motto-ul sub care se va desfăşura a treia etapă a „Forest Run Grand Prix”, care va avea loc pe 9 februarie într-o locaţie de 5 stele. De fapt, 5 cercuri. Olimpice, pentru că gazda evenimentului este Centrul Olimpic Sydney 2000 din Izvorani.

Forest Run oferă astfel alergătorilor amatori o ocazie rară: aceea de a concura (de a lua startul şi de a sosi) pe pista stadionului de atletism din Centrul Olimpic şi de a se bucura de toate facilităţile de care beneficiază campionii României. Organizatorii anunţă de asemenea un traseu spectaculos de aproximativ 10 km prin pădurea Snagov şi o ambianţă deosebită la festivitatea de premiere, care va avea loc în Sala Polivalentă a complexului sportiv, se arată într-un comunicat de presă.

Mai multe detalii despre programul evenimentului şi înscrieri se pot găsi pe site-ul competiţiei.

Start la Apuseni. Începând cu 1 februarie, atât cei care doresc să își testeze pentru prima oară rezistența, cât și cei care au participat deja la primele trei ediții ale maratonului Apuseni au ocazia să se înscrie în competiția ce se va desfășura în 24 mai 2014, în stațiunea Muntele Baișorii din județul Cluj.

Maraton Apuseni msg systems este un eveniment sportiv de amploare, unic în Transilvania, care a reușit performanțe impresionante în edițiile anterioare, atrăgând în ultimii doi ani aproximativ 520 de participanti, majoritatea din România, dar și din Bulgaria, Anglia, Norvegia, Cuba, Etiopia și SUA.

„Pentru ediția 2014 dorim să oferim participanților la proba de maraton un pachet de înscriere mai consistent, care conține în plus, față de componentele celui de anul trecut, o pereche de jambiere de compresie.”,  spune Răzvan Samoilă, coordonatorul Maratonului Apuseni msg systems Pachetul de întâmpinare le este garantat doar primilor 600 de concurenți înscriși (250 la maraton, 350 la semimaraton).

Pentru câștigătorii competiției vor fi pregătite premii în bani și obiecte in valoare de 25 000 lei. Probele clasice de maraton (42,8 km) și semimaraton (21,1 km) feminin și masculin se vor desfășura pe categorii de vârstă: 16-29, 30-39, 40-49 si 50+, precum și la categoria open. La proba Family (3,2 km) se vor putea înscrie echipe formate dintr-un adult și un copil în vârstă de până la 16 ani, împărțite după etatea copilului: 0-3, 4-6, 7-9, 10-12 și 13-15 ani. Înscrierile se vor face pe site-ul evenimentului.

Comments

comments

Previous

Când ei spun STOP, tu le răspunzi TEMPO VARIAT

Next

Tinerii pot alerga gratuit la Brașov

1 comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also