Știri pe scurt. Rezultatele
Un nou sfârșit de săptămână cu multe competiții, de toate felurile
Maraton, Semi-
*** Deși aflată la a patra ediție, abia de anul acesta competiția Maratonul, Semimaratonul și Crosul Aradului a inclus și o probă pe distanța de 42,195 km. Altfel, s-a alergat în număr mare la Arad. La maraton au fost 28 de concurenți – câștigători fiind Stefani Alex (2h:50min:46sec) și Hiroko Ogawa – 3h:32min:12sec), iar la proba de semimaraton 134 de alergători. Cei mai buni au fost Sorin Mineran și Mihaela Prundus. Competiția a mai inclus și un cros pe distanța de 6,5 km (cu 313 participanți) și pe cea de 10,5km (cu 134 participanți). Rezultatele complete sunt disponibile aici.
*** La Tușnad s-a desfășurat pentru al șaselea an consecutiv Tușnad Marathon o competiție de alergare pe distanța de 23 km (individual cât și pe echipe). Traseul este destul de dificil, urcându-se abrupt cea mai mare parte, pentru a se termina pe malul lacului Sf. Ana. În proba individuală au participat 138 de alergători (dintre care 23 de femei), pe primele locuri clasându-se, la feminin, Koter Adel – 1h:52min:51sec și respectiv Artur Miklos – 1h:31min:37sec. Au fost și 13 ștafete. Rezultatele finale se găsesc aici.
Maraton montan
*** Asociaţia Salvamont Dâmboviţa a organizat, pe 14 iunie, două curse în premieră: UltraMaraton Bucegi, în Bucegi şi Leaota (55 km și 3.500 metri diferență de nivel) şi SemiMaraton pe culmea Deleanu-Lucăcilă situată la limita dintre cele două masive muntoase (21,5km). Înscriși au fost 36 de persoane, însă rezultatele finale nu au fost anunțate și pe site-ul oficial al competiției. Later edit: Proba de maraton a fost câștigată de către Mihai Zlăvog (8h:08min), urmat de francezul Segre Louis (8h:58 min) şi Adrian Ciorbă (8h:59 min).
Citeste mai mult: adev.ro/n7bhkx
Citeste mai mult: adev.ro/n7bhkx
Alergare montană
*** Duminică 16 iunie, la Vatra Dornei, s-a desfășurat a șasea ediție a Campionatului Balcanic de Alergare Montană. Startul s-a dat în funcție de categoria de vârstă: junioare – 4 km, +250m diferență de nivel, juniori – 8 km, +500m, senioare – 8km, +500m și seniori – 12km, +750m. Balcaniada a fost dominată de către sportivii turci, în timp ce România s-a clasat pe locul doi în clasamentul pe țări, cu două medalii de aur, trei de argint și una de bronz. România s-a impus la senioare, unde Denisa Dragomir a câștigat în 46 min:12 sec dar și pe echipe (Nicoleta Petrescu, locul 3, în 47min:33sec și Andra Ologu, locul 9, în 50 min:39sec).
La seniori victoria a revenit Turciei (3h:08min), în timp ce România (Cătălin Atănăsoaei, locul 6 – 1h:04min:40sec, Eugen Șorop, locul 7 – 1h:06min:56sec, Claudiu Calboreanu, locul 8 – 1h:06min:57sec) a ocupat locul al doilea. Aurul la individual a revenit turcului Deniz Kazan (1h:00min:59sec).
La categoria junioare 4 km s-au impus autoritar turcoaicele, care au ocupat tot podiumul de premiere, în timp ce România (în componența Andreea Piscu – locul 5 (23min:43sec), Iulia Tudor – locul 6 (24min:07sec), Ioana Pascar – locul 7 (24min:21sec) a ocupat poziția secundă pe echipe. Situația s-a repetat identic și la juniori, cu Turcia pe primele locuri și la individual și pe echipe, și cu România pe locul doi: Mihai Felcescu, locul 4 – 43min:18sec, Florin Biro, locul 7 – 44min:43sec și Ciprian Enache, locul 8 – 44min:47sec.
Campionat național veterani
*** Zeci de sportivi din întreaga țară. Mult entuziasm, în ciuda anilor nu chiar puțini. O nouă ediție a Campionatului Național de Pistă pentru Veterani, care a inclus numeroase probe de alergare, de la viteză până la semifond și fond. Rezultatele complete sunt disponibile aici.
Triatlon, duatlon
*** Peste 250 de sportivi au luat startul, pe 14 iunie, la prima ediție a Triatlonului Herbalife desfășurat la Buftea, lângă București. Competiția a inclus proba olimpică (înot 1,5 km – ciclism 40 km – alergare 10 km) și sprint (distanțele la jumătate). Acestora li s-au adăugat probele de ștafetă și paratriatlon, plus crosuri pentru copii. Câștigători la proba olimpică au fost Alex Diaconu – 1h:52min:44sec și respectiv Hajnalka Jakab-Benke (feminin) – 2h:22min:44sec. Rezultatele complete se găsesc aici.
*** Circa 50 de persoane au participat la Ineu de Criș la prima ediție a Duatlonului Probiker. S-a alergat în proba hobby și elite, pe distanțe de 11 km și respectiv 16,5 km. Rezultatele complete sunt disponibile aici.
Crosuri
*** A șasea ediție a crosului Aleargă tu pentru ei, concurs cu caracter umanitar, organizat de Hospice Brașov. Amănunte aici.
*** Pe 14 iunie a fost cros și la București, Fuga la Ștafetă, un cros interuniversitar care s-a mai desfășurat și în alte cinci orașe din țară. Detalii aici.
Special/FunRun
*** Maratonistul Ilie Roșu s-a ținut de o promisiune făcută mai de demult: niciodată nu va mai alerga vreodată cu cinci steaguri. Așa că pe 15 iunie, pe coasta Normandiei, Roșu a alergat Marathon de la Liberte cu… șase steaguri (al României, Franței, UE, SUA, Marea Britanie și Canada). Concursul a fost pus sub semnul omagierii debarcării aliaților în Normandia, acum 70 de ani.
*** Pe 14 iunie revista Glamour și-a invitat cititoarele pe bulevardul Kiseleff din București la cea de a patra ediție a Glamour Stiletto Run, concurs de alergare pe tocuri.