miercuri, noiembrie 13 2024

Un week-end dominat de fantome, schelete și alte lighioane din această categorie.

Strigoi

Scare Runs!

Da, am decis să barbarizăm (sic!) puțin limba folosită pe Alerg.ro, tocmai pentru a accentua ideea că cele mai multe dintre cursele acestui sfârșit de săptămână au stat sub semnul Halloween-ului. Adică au folosit ideea de ”spaimă” pentru a crea ”distracție”, totul agrementat cu ceva alergare.

Astfel, sâmbătă 1 noiembrie, 123 de persoane, care de care mai colorat și mai costumat, au venit în pădurea Băneasa pentru a participa la prima ediție a Fuga de Strigoi. Tot în aceeași zi, ceva mai târziu, și în centrul Capitalei de data aceasta a avut loc Halloween Old Town Race. Tot prima ediție. Aproape 300 de participanți la cursa necompetitivă de 5km. Alți 203 participanți la cursa competitivă de 10 km, câștigată de Cristian Luțic (29min:42sec) și de Maria Magdalena Velișcu (36min:54sec). În proba de ștafete au fost 68 de echipe. Mai multe detalii aici.

Pentru copii!

Două competiții destinate promovării mișcării în rândul copiilor (dar și a părinților) au avut loc aproape simultan în București. Mai întâi, în parcul IOR din București a avut loc a șaptea ediție a Crosului Familiei, unde copiii între 4-16 ani au putut alerga alături de părinți. Au fost peste 400 de participanți.

Tot pe 1 noiembrie, dar pe Stadionul de rugby ”Arcul de Triumf”, circa 500 de copii și membri ai familiei lor au participat la a treia ediție a Trikids.

Multi- și Ultra-!

–    Aproape 100 de persoane au luat startul la prima ediție a Duatlonului Aradului, care a presupus 4 km alergare, 6,5 km pe bicicletă și alți 4 km alergare. Rezultatele sunt disponibile aici.

–    Tot pe 1 noiembrie s-a dat startul în cea de a treia ediție a 1000km Balkan Charity Challenge. Inedita inițiativă presupune parcurgerea de două ori a distanței dintre București și Sofia. Mai întâi, între cele două capitale se poate merge pe bicicletă (636km total, în patru zile) și apoi, pe alt traseu, în alergare (415km, în șapte zile). Cinci atleți și-au propus să parcurgă întregul traseu: Marian Daogaru, Ștefan Duhovnicu, Stanislav Georgiev, Andrei Gligor și Pieter Wessel. Mai multe detalii pe site-ul 1000balkan.com.

Foto: Dragoș Ticu (Live View Photo)

Comments

comments

Previous

Pocăiți-vă, frați alergători!

Next

Cu Decathlon, alergarea devine mai plăcută iarna! (P)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also