luni, decembrie 2 2024
Maratoane, maratoane… plus un nou număr al revistei Alerg.

Maratonul Unirii

Prima ediție a Maratonului Unirii a avut loc pe 24 ianuarie la Focșani. Concursul s-a desfășurat între municipiul Focșani și orașul Odobești, alergîndu-se de-a lungul rîului Milcov, pe frontiera istorică de la 1859, dintre Moldova și Muntenia. Circa 40 de participanți la cele trei probe ale concursului (maraton, semimaraton și cros 12km), plus mai mulți copii care au alergat în ștafetă. Proba de maraton a fost cîștigată de Ștefan Sălăgean (Bistrița Bîrgăului) și de Hiroko Ogawa (la feminin), iar cea de semimaraton de Voicu Culai (Galați). Maratonul Unirii face parte din ciclul de maratoane istorice inițiat de către Ilie Roșu. Mai multe detalii sunt disponibile aici.

a

World Marathon Challenge

Cunoscutul ultramaratonist Mike Wardian își respectă, pînă acum, promisiunea de a alerga fiecare din maratoanele din circuitul World Marathon Challenge într-un timp de sub 3h. WMC este o provocare sportivă care presupune alergarea a șapte maratoane, în șapte zile, pe șapte continente. Prima cursă a avut loc pe 22 ianuarie, tocmai în Antarctica (pe Union Glacier), cînd Wardian a terminat în 2h:54min:54sec,  iar ultima va fi pe 29 ianuarie, la Sydney, în Australia. Între aceste zile s-a mai alergat la Punta Arenas (Chile) – Wardian: 2h:45min:42sec, Miami (SUA) – Wardian: 2h:37min:56sec, Madrid – Wardian: 2h:42min:35sec, Marrakesh (Maroc) și Dubai. Treizecișitrei de alergători s-au înscris, printre ei numărîndu-se și Ryan Hill, americanul cu cel mai bun rezultate pe distanța de maraton, și ultramaratonistul Michael Wardian. Dacă pentru Hill – care s-a retras din activitate anul trecut – participarea la ”2017 World Marathon Challenge” este doar o formă de a rămîne aproape de sportul pe care îl iubește, pentru Wardian obiectivele sunt competitive: el vrea să stabilească un nou record al ”competiției”. Actualul record – care cumulează toți timpii înregistrați în cele șapte curse – este de 24h:46min:56sec (cu o medie pe maraton de 3h:32min:25sec). Wardian, care este optimist că va alerga fiecare dintre curse sub 3h, a obținut cei 38.000 dolari necesari pentru participarea la ”2017 World Marathon Challenge” din sponsorizări corporatiste.

Noi produse

  • Adidas Running a lansat joi noul pantof PureBOOST, unul cu design versatil, dinamic şi recomandat pentru alergarea de șosea. Acesta este disponibil în magazinele adidas din România la prețul de 637 lei.
  • Tocmai a fost scoasă de la tipar revista Alerg #33. Aceasta este oferită sîmbătă alergătorilor care participă la Semimaratonul Gerar, iar abonaților le este trimisă prin poștă. Doritorii pot încă să se aboneze pe anul 2017 la revista Alerg, accesînd butonul de mai jos

 Subscribe to Print Edition

Comments

comments

Previous

Avem alergători cu performanțe și personalitate?

Next

Planul meu secret cu pitici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also