vineri, aprilie 19 2024

exhausted_runnerSe profilează ceva alergări în toamna ce abia a început:

13 septembrie CrosFest, o alergare de circa 2 kilometri în Bucureşti, cu plecare de la Palatul CEC şi finiş la Podul Haşdeu. Vor fi acordate 30 de premii şi 30 de menţiuni şi se va organiza şi o tombolă. Mai multe amănunte aici  

20 septembriesemi-maratonul Powerade. Cursa încă stă sub semnul întrebării. Am vorbit astăzi cu organizatorii, încă mai căutau sponsori. Iau în calcul o amînare pentru luna octombrie.

21 septembrie – Start în ceea ce se doreşte a fi cea mai lungă ştafetă de alergare din lume. Se pleacă din Bucureşti şi se vor străbate 23 de oraşe, fiind în fapt un tur al României pe o distanţă de peste 3000 de kilometri. Cursa e destinată în primul rînd bărbaţilor, fiind organizată de Gillete, dar pot participa şi femei. Sfîrşitul estimat al ştafetei va fi pe 5 octombrie.

26 septembrie Crosul Vedetelor, organizat de Asociaţia Bucharest Running Club în Parcul Herăstrău, de la ora 9:30. Crosul încearcă să îi încurajeze pe bucureşteni să trăiască sănătos şi să participe la ediţia a doua a maratonului internaţional al Capitalei, denumit în acest an Raiffeisen Bank Bucharest City Marathon.

27 septembrie – a patra ediţie a Crosului Petrom. Traseu de pînă în 4 kilometri, cu punct de plecare în Piaţa Charles de Gaulle. Premii variate, mai ales în benzină. Amănunte aici  

3 octombrie – Tot a patra ediţie, a competiţiei pe care o consider cea mai prietenoasă din ţară: Maratonul Piatra Craiului. Alergare montană cu plecare din Zărneşti (Braşov) pe circa 40 de km, premii modice, dar atmosferă super. Detalii aici.  

10 octombrie – În fine, o cursă restrictivă… adică numai pentru tineri. Cupa Dornelor, concurs de alergare pe şosea. Alergare pentru copii şi juniori I şi II. La Vatra Dornei. Amănunte aici  

11 octombrie – Cel mai vechi maraton din România. A zecea ediţie a Maratonului Timişoara (de fapt acum se cheamă Bega Maraton), dar şi curse de semi-maraton (Dracula!) şi de 10 km. Info şi înscrieri aici.

18 octombrie – A doua ediţie a Maratonului Internaţional Bucureşti. Anul trecut au fost alergători foarte buni şi premii pe măsură, anul acesta se simte criza. Oricum, rămîne o cursă organizată la standarde internaţionale, cu premii semnificative. Amănunte aici  sau aici.

25 octombrie – A XII-a ediţie a Crosului Loteriei Române. Start în Piaţa Constituţiei din Bucureşti, se aleargă pe circa 4 km. Cursă populară cu premii variate (unele chiar haioase) pentru toate categoriile de alergători, de la copii la veterani. Secţiune separată şi pentru persoanele cu dizabilităţi. Mai multe info aici  

Picioare puternice, minte limpede şi cît mai multe curse! Nu riscaţi decît să ajungeţi ca alergătorul din ilustraţie.

Comments

comments

Previous

Prin ploaie!

Next

Terry Fox

10 comments

  1. Gabi, ma tem ca semi-maratonul Powerade nu se va organiza anul acesta. In rest, ma bucur ca ti-am fost de folos

  2. Hrnicu-le
    din cite stiu, niciuna dintre alergarile mentionate nu are legatura cu Zilele Bucurestiului.

  3. Salut, ai mai aflat ceva despre Semi-Maratonul Powerade?
    Sau, daca nu, cum as putea contacta organizatorii, ca sa nu pierd ziua de duminica pentru un drum in Bucuresti degeaba.

  4. Mersi de e-mail,
    Am vorbit astazi cu cei de la Sport Image si au zis ca nu se tine Semi-maratonul Powerrade.
    Toate cele bune

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also