joi, martie 28 2024

E unul dintre cele mai atractive concursuri de alergare montană. Și mai e puțin timp în care puteți profita de înscrieri cu preț redus.

semibv
Câteva lucruri individualizează Semimaratonul Brașov. Întâi de toate, e primul concurs major al sezonului de primăvară, în cazul alergărilor montane. Are loc la început de aprilie, când vremea nu e nici așa rece, nici prea caldă, zăpada s-a cam dus, însă cu siguranță găsești noroi pe traseu, astfel încât și amatorii de senzații (mai) tari pot fi satisfăcuți.

Apoi, e un concurs pentru toate felurile de alergători. Cei mai ambițioși pot încerca o distanță lungă – Semimaratonul Intersport (21 km, +650 metri diferență de nivel), cei mai modești dar mai rapizi pot testa Crosul Eldon (10 km lungime, +380 metri), iar începătorii au la îndemână Cursa Populară (4km, +150 metri).

Nu în cele din urmă, e un concurs bine organizat (băieții de la Asociația Cetatea Brașovului chiar pun suflet în ceea ce fac), cu numeroși participanți (în 2014 s-a trecut de 1000) și cu premii consistente.

În plus, vă puteți implica și într-o acțiune umanitară.

A patra ediție a Semimaratonului Brașov se va desfășura pe 4 aprilie 2015. Important de spus pentru acum e că până pe 28 februarie mai puteți beneficia de înscrieri la preț redus:
–    Semimaraton – 85 lei
–    Cros – 65 lei
–    Cursa Populară – 35 lei (sau 10 lei pentru tineri).

Persoanele cu vârsta peste 60 de ani au înscriere gratuită.

Ultima zi în care vă puteți înscrie la concurs este 22 Martie 2015!

Comments

comments

Previous

Din lumea largă

Next

Lore ipsum, cepe, pisici!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also