În timp ce în București peste 3000 de oameni se băteau cu perne în Piața Universității, în Brașov, zâna iarnă, așa cum spune fetița mea, încă domina lupta. Și cu atâtea dispute, brașovenii au avut și ei parte de a lor – semimaratonul Intersport Brașov.
Degeaba au încercat organizatorii să le explice concurenților că e mai bine să stea liniștiți în Piața Unirii. Pe traseu aveau să dea de noroi, zăpadă, frig, așa că o bere la locul de start/finiș ar fi fost mult mai relaxantă.
Dar aproape 1400 de alergători s-au încăpățânat și au luat startul. Subsemnatul printre ei.
Străduțele înguste ale Șcheiului s-au dovedit încă o dată neîncăpătoare. Numai faptul că sportul de masă crește ca un Făt Frumos m-a consolat pe primii câteva sute de metri în care am alergat umăr la umăr.
Vremea se mai liniștise un pic. Cu o zi înainte așteptasem să îmi ridic kitul, vreo 15 minute, pe viscol, la sediul Asociației Cetatea Brașovului. Stând de vorbă cu alți alergători, amintindu-mi atmosfera de concurs , toate acestea au făcut să treacă timpul mai repede și vremea să pară mai frumoasă. Parcă îmi și doream o vreme chiar și mai aprigă pentru a doua zi.
Dar zeul alergării a îmbunat-o pe zâna iarnă și la câteva ore după cursă până și soarele a ”premiat” pe participanți cu razele sale. Așa că deși inițial mă îmbrăcasem cu bluză și geacă, pănă la urmă mi-a părut rău că nu mi-am luat pantaloni scurți.
Deși în general îmi plac cursele cu multe schimbări de ritm, cu pasaje a căror altitudine variază cât mai des, semimaratonul de la Brașov e interesant pentru că îți poți testa capacitatea de a alerga pe pantă.
[youtube http://www.youtube.com/watch?v=W_GR9sPSFtA?rel=0&w=560&h=315]
Începutul e pe asfalt și a fost un pic ciudat pentru că, din august anul trecut, am făcut numai vreo trei alergări pe asfalt, din care doar una mai lungă. Acum știu și de ce nu i-am dus dorul. Dar după 3 km și primul punct de alimentare, ne despărțim de asfalt la Pietrele lui Solomon. De acolo panta se mai ascute până la 8.5km, după care urmează aproape numai coborâre presărată cu secțiuni de plat.
Anul acesta cea mai interesantă porțiune a fost cea de pe dealul chiar de deasupra Pieței Unirii – o potecă îngustă ca un mic pârâiaș, dar plin cu noroi. Mai mult patinai decât alergai.
Eu personal am fost foarte fericit pentru că, deși de-abia m-am reapucat de alergare de doar vreo 2-3 luni, și la o intensitate scăzută am reușit să îmi îmbunătățesc timpul cu aproape un minut, în mod inexplicabil :).
La capitolul organizare multe plusuri: trei puncte de alimentare, din care unul în plus la Pietrele lui Solomon față de 2013. Un mare bravo din partea mea pentru semnele cu numărul de kilometri, asta deși lipsea cel cu kilometrul 20 :), apoi diplomele și rezultatele au fost eco, fiind disponibile doar în format electronic și asta la doar câteva minute după ce treceai linia de sosire. Apoi, multe poze au fost disponibile pentru fiecare participant.
Dar și un minus: pizza party de la finiș avea o coadă de așteptare luuungă, puteai să mai dai și de o cursă populară dacă îți prindea rând un prieten. Ahh, și medalia de finisher pare cam casantă, sper să nu fie așa.
Oricum, această cursă crește în popularitate… Și asta e normal: locația e în centrul țării, aproape de București, e una din cursele de deschidere a sezonului, cu premii atractive, pentru care uneori se luptă chiar și sportivi profesioniști. Și, nu în ultimul rând, e traseul pe care și șoseliștii și munțomanii pot găsi cel mai ușor un numitor comun.
Romanian
English