luni, decembrie 2 2024

Sâmbătă, 28 martie, un bucureștean a reușit să parcurgă în alergare 101 km în apartamentul său de două camere din cartierul Rahova, o locuință unde stă în calitate de chiriaș, împreună cu soția, cele două fete și animalul lor de companie (un cățel).

Toată distanța a fost parcursă pe un traseu de 20 de metri, în timpul de 16 ore și 7 minute, se arată într-un comunicat de presă.

Cel care reușit această lucru este ultramaratonistul Cristi Borcan (49 de ani), cunoscut în lumea alergătorilor drept Superman. “Am vrut să demonstrez că se poate alerga în condiții ce par imposibile. De multe ori găsim o minciună călduță pentru a nu face mișcare, iar eu am vrut să demonstrez că se poate să faci mișcare în orice condiții dacă vrei cu adevărat”, a spus Borcan.

Cristi Borcan a asociat alergării sale și o cauză nobilă, anume strângerea de fonduri pentru echipament și consumabile medicale pentru Spitalul Județean Târgoviște: , o campanie demarată și dezvoltată de către asociația TOTUL ESTE POSIBIL.

Susținătorii inițiativei au fost invitați să liciteze pentru fiecare kilometru, asigurându-se că devin proprietari pe kilometru ales. Fiecarui cumpărător i-a fost emis un certificat de proprietate virtual, ca dovadă a faptei sale bune.

Cristi Borcan este implicat într-un proiect caritabil mai amplu, dorința sa fiind aceea ca în decursul a 2 ani să realizeze 101 ultramaratoane caritabile, ultramaratonul din 28 martie (SUPERMAN101) fiind cel cu numărul 52.

Donațiile pentru campania FONDUL DE URGENȚĂ PENTRU SPITALUL JUDEȚEAN TÂRGOVIȘTE se pot face în continuare aici:

# Plată prin card:

# Plată cont bancar: RO36BTRLRONCRT0386479601 (Banca Transilvania)

# Plată prin Revolut: 0722446352

Comments

comments

Previous

Mr. Stan

Next

Servicii medicale și de nutriție online

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also