joi, mai 6 2021

Nu, nu e o melodie a lui Ricky Martin. Însă așa s-a dat startul la ultimul maraton pe care l-am alergat duminică 17 martie. Și nu, nu e vorba de maratonul de la Barcelona, deși și acesta a fost în aceeași zi.

de Adrian Ber

CongostCum anul acesta m-am hotărât să acord mai multă atenție primei „iubiri”, alergării montane mai exact, maratonul de duminică s-a înscris în această categorie.

De aterizat, tot în Barcelona am aterizat, vineri, dar a doua zi mi-am continuat drumul până în Aiguafreda, la aproximativ 50km înspre nordul Spaniei, chiar în inima masivului Montseny, parte a Pirineilor. Urma să luăm startul în Vall del Congost (am folosit pluralul pentru că nu am alergat singur, ci în familie).

Ne-am ridicat kitul, am participat la ședința tehnică, dar de acolo nu am înțeles mare lucru, cunoștințele mele de catalană/spaniolă fiind foarte limitate. După aceea urma să mergem la culcare. Organizatorul, Antonio de Arriba, care s-a dovedit a fi o gazdă excelentă, s-a oferit să ne conducă până la hotel. Surpriză: hotelul era închis și rezervarea noastră devenise brusc pierdută. Dar Antonio ne-a sărit imediat în ajutor și ne-a cazat la unul din hotelurile organizatorilor.

Pe drum am aflat că îl cunoșteau și pe Ionuț Zincă. M-am bucurat să aud că un străin mă întreabă despre un sportiv român și acel sportiv nu e Hagi. Și mai e și alergător pe deasupra. Montan. Da, o zi încheiată bine. Dar acu’ la somn.

Dimineața, la ora 6, organizatorii ne-au luat de la hotel și după ce ne-am lăsat bagajele la garderobă, ne-am îndreptat spre linia de start din centrul Aiguafreda. O piață întreagă plină de concurenți, atât la maraton cât și la semimaraton. Profilul cursei se anunța unul cel puțin interesant (coborâri și urcări abrupte), la care se adăuga și faptul că plouase cu o zi înainte.

Cu doar puține timp înainte văzusem un filmuleț cu Killian Jornet, în care acesta spunea că în alergarea montană nu poți vorbi de kilometri, ci doar de diferența de altitudine (elevation gain). Câtă dreptate aveam să îi dau!

Nici nu am ieșit bine din Aiguafreda că am și luat în piept primul deal, doar unul din multele care vor urma. După vreo 15km și prima ascensiune majoră, îmi evaluez starea fizică. Mai odihnit decât credeam – așa că mă gândesc să trag mai tare. Dar cred că ar fi trebuit să mai aștept și a doua urcare și coborâre. Mai ales că drumul era plin de noroi care îngreuna urcarea, iar pietrele ude erau foarte alunecoase la coborâre. De altfel, câteva căzături m-au făcut să îmi reconsider ritmul la vale. Nu am putut însă să nu remarc viteza spaniolilor. Dacă la urcare mai recuperam 2-3 poziții, la vale pierdeam cel puțin dublu. Spaniolii părea că schiau.

Deși cea mai mare parte a cursei s-a desfășurat prin pădure, au existat și zone care se deschideau și dezvăluiau privirii văi cu greu de descris în cuvinte. Unul din aceste peisaje, cu coloane mari de piatră, mi-a adus aminte de ”meteorele” din Grecia. Asta și pentru că sus, pe unul din vârfuri, învăluită într-o ceață mistică, trona o biserică veche.

Tot acolo era instalat și un punct de alimentare. Unul din multele de pe traseu. Poate nu au fost ele chiar 10, câte au fost amintite la ședința tehnică. Mi s-au părut mai mult ca fiind vreo 7-8, dar e posibil să fi ratat eu vreunul. Oricum, alimentele au fost din belșug și cu de toate. Asta a fost și prima cursă când nu am folosit geluri, ci mi-am făcut propriile batoane energizante. Dar despre asta, altă dată :).

Tot aici, în zona revitalizării, trebuie să menționez și un aspect negativ. Nu din partea organizatorilor, ci al concurenților. Am văzut foarte multe ambalaje de gel aruncate pe cărare, ba chiar și sticle. Chiar dacă erau aruncate pe cărare și organizatorii puteau să le ridice, totuși … un ambalaj are maxim 5 grame și trebuie cărat doar câțiva kilometri până la următorul punct de alimentare. Cred că alergarea montană presupune întoarcerea la natură, nu poluarea ei.

perfil-marato-valldelcongost_553x293_02ab608ae762275e23ba666064b22ed2Ce aș mai putea să zic referitor la cursă? Solicitantă, dar foarte frumoasă. Am traversat vreo trei cursuri de apă, unul chiar mare, am trecut pe sub o șosea, printr-un tub enorm, am văzut peisaje pitorești cu case și ferme parcă uitate de vreme. Organizarea – muy bueno: revitalizare din plin, traseu marcat vizibil și des, cronometrare asigurată în cinci puncte de control, așa că am avut disponibili și timpii intermediari online, și chiar un scurt masaj la sfârșitul cursei.

Un lucru care mi-a plăcut în mod deosebit și care cred că nu ar costa mult: imprimarea profilului traseului, cu punctele de revitalizare, pe numărul de concurs. Iar în fiecare punct de alimentare erau afișați kilometrii parcurși.

Traseul de peste 45km și peste 3400m diferență de mivel l-am terminat în mai puțin de 7 ore. Am reușit să mă clasez în prima jumătate a clasamentului, la mai bine de două ore diferență față de primul sosit (4h:35min). A fost primul meu concurs montan extern și trebuie să recunosc că am avut noroc de o experiență plăcută.

Comments

comments

Previous

Se apropie Maratonul Internațional Cluj

Next

Noutăți Alerg.ro

3 comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also