luni, iunie 14 2021
Două sunt momentele memorabile ale ultimelor zile. Mai întîi, faptul că am ajuns să înot 80 de bazine la un antrenament, asta chiar dacă colecistul s-a opus din răsputeri. Și, apoi, întîlnirea cu sectorul primarului Negoiță unde, zic eu, ține de ”genialitate” să faci vreo 8 km de spațiu verde în pustiu. Altfel, am înțeles de ce nu vreau să depășesc 100 km pe bicicletă: nu s-au inventat încă supozitoarele cu azot lichid. Jurnal de atlet urban, săptămîna 1- 7 august 2016.

[Adrian Mila]

Luni

Am un mare noroc, mai am doi metri până în tavan, altfel l-aș percuta ușor cu țeasta când sună ceasul. Ora 5, oră de trezire voluntară în ziua de luni este crâncenă. Mi se pare că afară este viscol, noapte și ger, în casă sunt vreo 26 grade, cred că de la sobă, aș vrea să mă învârt sub pilotă și să dorm vreo lună.

Probabil o soluție ar fi să schimb soneria de la ceas, să pun ceva mai blând. Din experiență știu că nu merge, la trezire trebuie ceva de genul unui deșteptător sovietic cu două sonerii, pus să sune într-un lighean de tablă.

La naiba, dacă-i bal, bal să fie. La 5:45 sunt la Daimon, până și la ora asta (oficial se deschide la ora 6.00) este un culoar ocupat. Nici azi nu reușesc să fiu primul, dar poate voi fi cel mai bun…

Mă rog, mă bălăcesc niște bazine, când se fac 70 îmi dau seama că este august, deci luna a opta, deci ar fi un frumos început să fac 80. Ceea ce am și făcut, era cazul să trec la seriile cu 8. Am luat și camera video cu mine, ca să îmi analizez stilul impecabil, spre dezamăgirea mea tot a hamsie în tigaie arăt.

După o conversație pe messenger încep să caut informații pe internet. Primul articol îmi spune cam așa: o mare parte dintre începători respiră doar pe o parte și încep să înoate asimetric. Pe de altă parte, au tendința să își țină respirația, iar cu plămânii plini de CO2 nu poți să ajungi prea departe.

Merci, exact asta fac și eu. Respir doar pe dreapta, la 4 brațe, ceea ce mă cam sufocă după 40-50-60 metri și trebuie să fac un bazin de revenire într-o plutire alene pe spate. Deci dacă mă înverzesc la față o fi de la clorofilă, în încercarea de transformare a CO2-ului în oxigen.

Seara mă destind plecând spre casă, treabă cu bicicleta. Sunt vreo 32 de grade la umbră, asfaltul radiază o căldură care mă face să mă simt ca un pui la rotisor. Și să miros ceva mai rău decât acel pui, probabil de la condimente, că sunt plin de sare după vreo 16 km.

Marți

Ora 5.50, bazin Daimon. Prind ultimul culoar liber, apoi încep să curgă înotătorii. Niciodată nu am văzut un asemenea asalt. Cred că pe cele cinci culoare s-au bătut într-o oră vreo 15 amatori de înot matinal. Am rezistat cei mai încăpățânați, că unii au făcut botic și au ieșit mai repede din bazin. Colegul meu de culoar vrea să trăiască numai cu CO2 sau să îmi bată recordul la ne-respirat. Face o singură respirație, la vreo 10-12 brațe, apoi încearcă să își revină gâfâind la capătul bazinului, e mai tare ca mine.

bb

Seara era programată o alergare, dar a trebuit să îmi calc pe inimă și fac ceea ce era necesar, datoria înainte de toate. Datoria de a bea o bere. Ceea ce am și făcut, era rece și bună.

Miercuri

Dacă mă trezesc la 3:30 nu este un semn bun. De obicei este ora la care colecistul începe să facă pe nebunu’ și să îmi dea bună dimineața. Îmi iau perna și mă mut în sufragerie.

Mă trezesc la 5:00, mi-e rău ca naiba. Mă bărbieresc cu oarecare dificultate, reușind să rămân cu nasul unde era și cu ambele urechi. Mă gândeam cât de bine mă voi simți în bazin, apoi m-am prăbușit înapoi în pat.

Nervii din ultima vreme, oboseala și o bere și-au spus cuvântul, sunt lat. Colecistul protestează cât poate, pentru câteva ore ligheanul mi-este cel mai bun prieten. Sufăr ca un câine, când am senzația că mi-a trecut mă apucă iar, la final mă voi simți ca o mănușă întoarsă pe față/dos de o mie de ori.

Sunt și câteva lucruri bune, dacă în urmă cu vreo două-trei luni îmi doream să slăbesc vreun kil, acum am întinerit cu vreo 18 ani, că din ‘98 nu am mai avut greutatea asta. Când reușesc să stau la o verticală aproximativă constat că și hainele care erau slim-fit au devenit largi.

Ca să îmi văd norocul mai fac o încercare, plec de acasă cu bicicleta, că mi se părea evident că nu sunt în stare să suport legănatul unei mașini sau al unui metrou. Cam toată energia și concentrarea au fost direcționate către efortul de a ajunge la birou într-o singură bucată, ceea ce am reușit până la urmă.

O eventuală ieșire la alergare putea fi considerată doar o glumă bună, abia mai îmi licăreau LED-urile de energie. Nu am mai am avut nici o dorință de bicicleală, că nu știu cât mă mai ținea norocul.

Joi

Mă trezesc la aceeași oră matinală, dar încă o zi fără bazin. Nu-mi convine, că îmi strică prețul unitar pe intrare la bazin, dar e TTR în IOR. Plin de energia dată de o detoxifiere în care principalul aliment a fost ceaiul, mă clatin ușurel spre locul de start, sperând să nu îmi cadă nădragii de pe mine și să nu mă sufle vântul.

Spre surprinderea mea nu a apărut echipa de la Poliția Locală, cea mai vigilentă echipă din lume, mai ales cu infractorii ăștia de alergători, care se mai strâng și în grupuri neautorizate. Am regretat, pentru că eram deja pus pe ceartă, ceea ce mi-ar fi crescut tensiunea și m-ar fi pus pe picioare. Nu fu, de data asta, nici o conversație inteligentă cu organele care asigură ordinea.

Seara iar am avut treabă, iar am stat.

Vineri

Nu am o explicație clară a activităților mele. Nu prea înțeleg de ce fac ceea ce fac. Nici maratonul nu mi se pare că ar fi cea mai inteligentă treabă din lume, dar ziua de vineri în mod clar nu poate fi explicată logic, mai ales că încă nu îmi revenisem după meciul cu colecistul, terminat 1-0 pentru colecist, victorie prin KO.

Prima mișcare este înotul. Nu am vlagă, nu forțez, fac totuși alene 84 de bazine, că aveam nevoie de ceva sprijin pentru moral, mergea un PB.

Pe urmă mă sui pe bicicletă, declar ziua “no car day” și mă pun în mișcare. Nu am făcut prea mult, vreo 32 km poate, și asta în trei drumuri. Fiind o căldură coclită am pus capac zilei cu un isotonic primit de la Florin și am plecat la o alergare cu Mihai, asta se recomandă la convalescenți, alergarea la 31 grade, ca final de detoxifiere.

Bicicleta de seară a terminat triatlonul zilei, care ar avea 1.68 km înot, vreo 31-32 km bici și 10.8 km alergare, să fie, cu timpi foarte lungi în zona de tranzit. Are vreo logică această activitate sportivă, făcută în plus față de ziua normală de lucru? Eu nu am găsit-o, dar parcă mă face să mă simt viu, chiar dacă nu arătam. Și nici măcar nu mă simt obosit, probabil de la cele douăj de vitamine luate să mă țină pe picioare.

Sâmbătă

Al naibii obicei, pe la ora 6:00 nu mai aveam somn. Partea bună la bicicletă este că pot să mănânc înainte de antrenament (antrenament? hai sa îi spunem plimbare) cât și ce vreau, fără să am probleme, așa cum am la înot și alergare.

Așa că întâi mănânc țapăn, apoi mi-ar veni să mă culc… Dar iau cursiera și plec spre Arena Națională. Nu prea am curaj să plec cu bicla asta la distanță mai mare de casă, nu știu de ce. La Arenă găsesc un asfalt bun, liniște să dau la pedale cu gândurile mele, fără stresul unui trafic rutier și dacă mă satur de pedalat sunt la 5 km de casă, nu la 20.

aa

Țeapă, Arena e închisă, așa că plec aiurea, înainte, spre fosta 23 August, apoi spre Cernica- Bălăceanca-Glina-home. Îmi place acest traseu, are avantajul că este bun pentru bolnavii de plămâni. Din momentul în care treci Dâmbovița spre Bălăceanca și Glina-Vitan ai un aer tare, arome amestecate de canalizare și groapă de gunoi, care probabil omoară toți bacilii. Sau dimpotrivă.

Pe Splai rămân cu gura căscată. Pe traseul meu de aproape 10 km se toarnă minunatele borduri din beton care se vopsesc în culoare roșie. Mă rog, aruncă întâi un oxid roșu pe betonul proaspăt, să spună că este colorat în masă, ceea ce nu este.

Mi se pare incredibil. Acolo era un trotuar, pe care probabil nu a mers niciodată nimeni, cu excepția celor care au furat gardul. Trotuarul are prin normativ și regulament de urbanism o anumită lățime. Adică nu ai de ales, ai o lățime minimă, aia e, că altfel nu faci un drum care să se încadreze în normele legale. E, acum troturul are o juma de metru, că restul va fi spațiu verde.

E genial, pe bune. Genial. Să faci vreo 8 km de spațiu verde în pustiu, e genial. Beton, niște mizerii lăsate în zona care se va umple cu pământ, pui niște copaci care vor dezvolta rădăcini în cei 30 cm de pământ, un sistem de irigare în pustiu, rulouri de gazon și inimioare cu S3 făcute din panseluțe, slalom cu bordura pe lângă cei câțiva plopi cărora li se mai atacă un pic rădăcinile.

Genial. Nu că faci această lucrare, asta este un fleac. Nu mai erau urgențe de finanțat în sector și asta a fost prioritatea. Lucrarea este una, dar genial este să ai de întreținut 8 km de gazon, de udat, de plantat, ierbicidat, tuns, pensat, vopsit borduri cu vopsea ocru de câteva ori pe an, că așa ai de lucru ani de zile, fără să mai ai grija zilei de mâine.

Genialitatea se vedea de mult, sectorul este oricum prea mic pentru posibilitățile șefului de sector, care mai are patru ani de mandat.

Bre. Omul asta este ge-ni-al și merită mai mult decât un biet sector. Serios. Domne, a vândut locuințe la niște oameni care urmau să facă și copii, lângă groapa de gunoi a Capitalei, lângă zona în care Dâmbovița a preluat toată mizeria orașului, și nu îmi spuneți de casetă, plimbați-va de mână cu fata/băiatul pe malul apei, Dâmbovița apă dulce, cin’ te bea nu se mai duce și spuneți-mi că nu ați sunat la Salvare.

Credeam că doar un garbage lover ar cumpără acolo, dar sunt vândute toate apartamentele. Sunt chiar curios, ce o fi fost în capul lor? Bine, înțeleg, el le vindea, dar în capul lor ce a fost, în capul celor care au cumpărat? Dacă ținem cont că la aromele existente acum se adăugau miasmele de la fabrica Protan, închisă de câțiva ani, îmi pun cu atât mai mult întrebarea la ce se gândeau când au cumpărat.

Mă rog, de fapt vroiam să spun că am făcut pe cursiera 43.8 km. Da’ chiar, când sunt accidente cu mașini căzute în râu toată lumea zice că Splaiul nu este al lui, iată că acum s-a găsit și proprietarul.

Duminică

Ce să fac, unde să merg? Iar ne trezim la 6. Spontan, ca să spun așa. La 8 plec teleleu spre Comana, pe un drum inspirat de colegii de pe Strava. Nu am curaj să mai iau cursiera și plec cu 29-er, că se mișcă mai bine pe un eventual asfalt cu denivelări.

Țeapă. După 500 m îmi sare lanțul, mă mânjesc de vaselină de la început. Apoi asfaltul este bun, se circulă cam tare, câțiva șoferi mă cam înghesuie cu depășiri de cacao.

Nu mai fusesem pe aici, mai fusesem doar vreo 10 km pe acest drum. După ce am trecut de zona în care toată lumea vinde pământ și face vile am ajuns la legume. M-au spart, nu am mai văzut atâtea sere și solare. Oameni muncitori, recolte impresionante, deși era duminică toată lumea trebăluia și lucra, la cârciumă erau doar doi amatori de ceai.

M-am dus până m-am încurcat, caracteristic, am încercat să ajung și la Neajlov, dar îmi cam făcusem distanța propusă și m-am întors, nu fără să mai încurc de vreo două ori drumul, ceea ce îmi reușește mereu de minune.

La întoarcere cam bătea vântul, se încălzise și trăgeam din greu de dihania cu lanțul care tot trosnea, că nu prea se așezase ca lumea.

Dacă voi cumpăra vreodată ceva de la un start-up, asta ar fi de la aia care își propun să facă supozitoare cu azot lichid, sau măcar cu gheață. La cele vreo 30 grade care se anunțau am luat o pereche de nădragi Rockrider cu un bazon cam dubios și o textilă groasă. Și îi știam că sunt ca naiba, dar tot i-am luat. Oricum nu sunt eu amator de deplasări pe distanțe lungi, dar astăzi parcă îmi luase turul foc, dacă îl băgam într-o găleată cu apă rece cred că scoteam aburi. Nici dacă îmi băgam un ardei iute nu cred că obțineam așa un rezultat interesant și spectaculos.

Am ajuns acasă după vreo 68-69 km, cu senzația că am fundul incadescent și că ar lumina dacă ar fi întuneric și fără nici un regret că nu am făcut 100 km sau mai mult. Că mă tot întreabă nevasta: “auzi, dar tu de ce nu faci sute de km cu bicicleta, cum fac toți ceilalți?” Uite, d-aia.

Săptămâna asta care mă demolează înregistrează 4.72 km înot, 207 km bicicletă (prima data când fac peste 200 km într-o săptămână) și 10.8 km alergați. Intrarea la sală ar fi săptămâna asta cam 12.33 lei, scump. Sau 7.83 lei/km nautic. Treceam vineri spre seară prin Tineretului cu bicla, și era superb. Frunze căzute, soarele lumina a Ceasla și era tare frumos. Ce naiba o să fac eu la iarnă, că nu prea mi-e clar pe unde mă mai plimb.

Comments

comments

Previous

Cîștigătorii invitațiilor la Oslea Night Ridge

Next

Concurs. Și despre produsele Aktiv3

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also