joi, decembrie 26 2024

Faima lui de tâmpit este egală cu cea de campion. Dar alergarea a reușit să îl salveze.

roInformația de față pare să nu aibă legătură directă cu alergarea. Asta pentru că ne propunem să semnalăm apariția în limba română a volumului ”În fugă”, o autobiografie a jucătorului de snooker Ronnie O’Sullivan.

Supranumit ”Racheta” datorită vitezei de execuţie şi a rapidităţii cu care gândeşte loviturile și ”Magicianul” datorită jocului spectaculos pe care-l practică la masa de snooker, O’Sullivan este de cinci ori campion mondial și câștigătorul unui număr impresionant de trofee și competiții de snooker.

Bun, bun, dar unde e legătura cu alergarea?

O spune chiar O’Sullivan, care în acest volum povestește resorturile care l-au ținut în viață în a doua parte a carierei sale. ”În prima parte a acestei cariere, prietenii mei au fost alcoolul, drogurile și Prozacul; oricât de nebunește sună asta. De data asta, mai puțin excepțional, alergatul a fost ceea ce m-a ținut deasupra nebuniei.

(…) Dacă nu m-aș fi apucat de alergări, probabil că aș fi abandonat de mult și snookerul. Alergatul a devenit religia și crezul meu și metoda prin care reușesc să-mi păstrez calmul. Alergatul poate fi dureros și îngrozitor de solicitant fizic, dar este probabil punctul cel mai apropiat de o eliberare spirituală şi accesibil mie. Vreau să împărtășesc frenezia alergatului cu toată lumea – cei ce aveți deja acest virus, vă veți regăsi, sper, în cartea mea și – cine știe? – poate chiar veți descoperi aici vreun sfat util vouă. Iar pe ceilalți poate reușesc să-i conving să iasă afară la aer curat, pentru o doză de serotonină”, se arată în prezentarea cărții.

Volumul ”În fugă. Autobiografia” a apărut la Editura Publica.

Comments

comments

Previous

Concurs. Isoton Energie Drink Aktiv3

Next

Încep Europenele!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also