luni, iunie 14 2021

Femeile sunt de pe Venus, iar bărbații de pe Marte, se știe asta. De unde sunt însă ultramaratoniștii?

u1

Întâi de toate, ar trebui pornit de la o definiție a ultramaratonului, numai că așa ceva nu prea se poate. Mulți spun că orice distanță de peste 42,195 km poate fi considerată ultramaraton. Alții împing limita mai sus, fie la minim 50 de kilometri, fie la cel puțin 50 de mile (aproximativ 80 km). Puriștii nici nu concep ca distanța unui ultramaraton să fie sub 100 de mile sau – dacă se măsoară în timp – sub 12 ore, 24 de ore sau, de ce nu, șapte zile.

Pe de altă parte, Federația Internațională de Atletism (IAAF) recunoaște drept recorduri mondiale doar pe cele înregistrate pe distanțe de până la 100 de km.

Acum, să revenim la întrebarea de la care am pornit acest articol:


  •  prin ce e diferit – din punct de vedere fiziologic, al antrenamentului și al motivației – un alergător de ultra față de un maratonist sau un fondist, să zicem?

Întâi de toate, în ciuda concepției comune că un ultramaratonist nu are o bună velocitate (viteză de deplasare), studiile empirice demonstrează contrariul. Să luăm, spre exemplu, pe deținătorul recordului mondial la 100 km pe șosea, japonezul Takahiro Sunada (6h:13min:33sec, în 1998).

El este totuși un alergător cu un personal best (PB) de 2h:10min pe maraton. La fel și în cazul recordmanului la 100 de mile pe șosea, rusul Oleg Haritonov, care a realizat 11h:28min:03sec pe această distanță (în 2002) dar a și alergat mai multe maratoane în jurul a 2h:21min.

La fel este și în cazul femeilor. În plus, un studiu realizat de dr. Michael J. Joyner, de la Mayo Clinic (SUA) și citat de ”Outside Magazine” a demonstrat cău2 există o legătură directă între timpii obținuți pe distanța maratonului și cei de la un ultra. Mai exact, studiul – efectuat pe 93 de ultramaratoniști recreaționali – a arătat că rezultate mai bune pe 100 km au cei cu timpi mai buni pe distanța de 42,195km.

Concluzia ar fi că acei alergători care vor să treacă la curse de ultra să crească treptat volumul de kilometri alergați, încercând totodată să își păstreze velocitatea, în timp ce ultramaratoniștii care vor să își îmbunătățească performanțele pe distanțe lungi nu trebuie să ignore antrenamentele de creștere a vitezei.

Desigur, în cursele de ultramaraton diferiți indici precum VO2 max (capacitatea aerobică maximă), pragul lactat (pragul sub care nu intervine oboseala), capacitatea de termoreglare a organismului etc sunt mai puțin importanți decât în cursele mai scurte, asta datorită intensității mai reduse a efortului depus.


  • Cu toate acestea, studiile arată că performanțele ultramaratoniștilor sunt cu atât mai bune cu cât indicii de mai sus sunt la un nivel mai competitiv.

În cazul ultramaratoniștilor sunt totuși câțiva factori specifici, care țin de fiziologie și care nu pot fi ignorați atunci când se dorește performanță. E vorba aici de rezistența naturală a organismului la stresul unui efort îndelungat, evitându-se astfel accidentările (contracturile, rupturile musculare, cel mai adesea) sau capacitatea de a evita problemele gastrointestinale.

Este însă un lucru care este specific doar ultramaratoniștilor. Și e vorba aici de tăria mentală. Desigur, un atlet care aleargă 10.000 metri, ca și un maratonist, trebuie să dea dovadă de un psihic de fier pentru a îndura și depăși momentele dificile dintr-o cursă. Numai că la ultramaratoniști contează mult mai mult ”ceea ce se găsește între urechi”. Psihicul, adică.

Un studiu din 2013 realizat de specialiști de la ”World Institute of Pain” a fost clar în această privință: capacitatea de a rezista la suferință și stres este mult mai mare în cazul ultra-alergătorilor decât al unor persoane obișnuite. Cele dintâi se dovedesc, pe de o parte, mai puțin deschise și cooperante, dar în același timp nu sunt dependente de recunoașterea externă (reward dependent) și au și o capacitate spirituală (spiritually transcendence) mai mare.

Un singur lucru nu au reușit să demonstreze definitiv cercetătorii: dacă rezistența crescută la suferință (unii o numesc însă low pain perception) este o cauză sau, dimpotrivă, un efect al antrenamentelor intense.

Comments

comments

Previous

Record mondial sub ochii babysitterului

Next

Retezat Trail Race. O poveste

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also