vineri, iulie 26 2024

De ziua națională a României, Elite Running și Ro Club Maraton organizează a XI-a ediție a Maratonului 1 Decembrie

Dacă tot e o ediție cu un număr frumos, ia să vedem cîteva motive pentru care această competiție merită luată în seamă:

#1. Patriotism: Sărbătorești inedit, în alergare, Ziua Națională a României.

#2. Omagiu: Alergând, cinstești memoria celor care au realizat Marea Unire

#3. Atmosfera: Vei fi indiscutabil numai printre prieteni, ce împărtășesc aceeași pasiune.

#4. Imnul. Este singurul concurs din România (evident, și din lume!) unde interpretarea imnului de stat, la start, este obligatorie.

#5. Performanța. Îți mai adaugi o cursă de maraton (semi- sau cros) în palmares. Și poate un record personal, căci traseul – în parcul IOR din București – o permite.

#6. Curse. Sînt cinci curse distincte: maraton, semimaraton, cros 11,1km, cursa fotoliilor rulante (3,14km) și Cursa cetățenilor sectorului 3 (3,6km). Primele două curse sînt competitive. Oricum, fiecare dintre cele cinci curse poate fi parcursă și individual, virtual, oricînd în intervalul 1-5 decembrie.

# 7. Kit-ul de concurs. Este unul consistent, ce cuprinde printre altele tricou (opțional), medalie de participare, reduceri la diferite produse, ba chiar și… sarmale. 

Pe aici se fuge, așadar.

Comments

comments

Previous

Poate redeveni performant atletismul românesc?

Next

Știrile din alergare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also