luni, octombrie 21 2024

Știați că există peste 500 de fobii comune catalogate? Știați că acluofobia este frica de întuneric? Acrofobia – frica de înălțime? Aeroacrofobia – frica de spații deschise la înălțime? Nu știu dacă cei 65 de concurenți care au luat startul la Iorgovanu Night Run au știut, dar cu siguranță nu le-a păsat. Pentru că au alergat până la 2000 metri prin noaptea friguroasă.

de Adrian Ber

Această cea mai lungă competiție de alergare nocturnă din România a avut ca gazdă munții Iorgovanu, o zonă frumoasă, sălbatică, care merită vizitată oricând. Baza a fost organizată în Câmpușel, de unde la ora 1 s-a luat și startul.

Traseul a avut o lungime de 15km, dar ținând cont de condiții și un anumit coeficient de dificultate, organizatorii au numit competiția una de semimaraton. Traseul a început cu o alergare de 2-3 km pe șosea, după care îndrumați de Jandarmeria montană, am intrat în pădure. Urcușul a început rapid, devenind tot mai abrupt.

După ieșirea din pădure, întâlnim și primul punct de alimentare. O ultimă urcare prin iarbă, iar la final prin stâncărie, și urmează alergarea pe platoul montan presărat doar cu câteva șei domoale. Al doilea punct de alimentare de sub vârful Iorgovanu, marchează și începutul ultimei porțiuni din traseu – coborârea. Inițial pe grohotiș și apoi prin pădure.

De menționat grija organizatorilor pentru siguranța concurenților și participarea Salvamontului și a Jandarmeriei montane. Traseul a fost foarte bine semnalizat și din abundență cu bandă reflectorizantă. Dar cum socoteala de noapte nu se potrivește cu cea de zi, au existat și mici „momente de rătăcire” pentru concurenți.

Deși nu am putut admira priveliștea zonei, vă asigur că impactul vizual a fost impresionant. Totul a început la start, unde am alergat pe un culoar de torțe. Acum imaginați-vă un șir întreg de „licurici” răspândiți pe creastă, demarcați de torțele din vârfuri. Da, eram noi alergătorii. Doar o lună plină a lipsit pentru a completa spectaculozitatea peisajului.

Doar că frigul (8-9 grade Celsius) ne-a determinat să nu mai zăbovim și odată trecuți de linia de sosire să ne strângem în jurul focului. Unde odată ce toți concurenții au ajuns la final fără evenimente neplăcute, ne-am delectat și cu o delicioasă fasole cu ciolan afumat.

Dimineața pe la 10 a avut loc și premierea. Au fost acordate premii consistente pentru primele 5 locuri la masculin și feminin. Clasamentul final îl puteți vizualiza aici.

Deși alergarea nocturnă nu este atât de spectaculoasă precum cea diurnă, a fost o experiență deosebită, pe care aș repeta-o cu plăcere. Mai ales că organizatorii au promis un traseu mai lung în viitoarele ediții.

foto: Iorgovanu Night Run Team

PS – Pe 18 august, Adrian Ber a făcut un adevărat tur de forță. În dimineața acelei zile a alergat semimaratonul Făgărașului (în zona Sâmbăta de Sus) pentru ca în aceeași zi să ajungă la Câmpușel (aproape de Uricani) pentru a lua startul la un semimaraton de noapte. Povestea cursei de la Făgăraș o puteți citi într-o relatare anterioară.

Comments

comments

Previous

Alergând spre cetatea Făgărașului

Next

Andrei Gligor până în Sahara pentru „Inima Copiilor”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also