La momentul acela părea ceva incredibil. Sute de oameni şi-au părăsit locurile de muncă, au mărşăluit pe străzi, s-au strîns în faţa sediului local al partidului comunist (judeţeana de partid), au strigat contra regimului. Era 15 noiembrie 1987.
Cu o zi înainte, angajaţii întreprinderii de autocamioane “Steagul roşu” şi-au primit salariile înjumătăţite, fără nicio explicaţie. Sătui de frigul din case şi din fabrică, de lipsa alimentelor şi a oricăror perspective pentru viitor, mii de muncitori s-au revoltat împotriva conducerii fabricii. Circa 400 dintre ei au plecat din faţă de la “Steagul”, au mers pe jos pe străzile Braşovului şi au ajuns la sediul Consiliului Judeţean al Partidului Comunist Român (PCR). S-a strigat: “Hoţii”, “Vrem banii înapoi”, “Nu mai vrem să fim minţiţi”, “Vrem lumină şi căldură”. În scurt timp scandările s-au radicalizat: “Jos Ceauşescu”, “Jos comunismul”. Oamenii au intrat în judeţeana de partid, au devastat o parte din încăperi şi au aruncat pe geamuri din “delicatesele” găsite pe acolo: salam de Sibiu, caşcaval, portocale, banane. Au ars atît un tablou al lui Ceauşescu cît şi steagul roşu al partidului.
Furia s-a domolit treptat, însă a fost urmată în zilele următoare de represiunea regimului comunist. Au fost arestate mai multe sute de persoane, majoritatea celor reţinuţi fiind bătuţi, torturaţi şi ameninţaţi că vor fi condamnaţi la moarte. Un simulacru de proces s-a desfăşurat pe 3 decembrie acelaşi an, cînd în doar o oră şi jumătate 61 de oameni au fost condamnaţi pentru “ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice”. Cu toţii au fost condamnaţi la locul de muncă şi deportaţi în alte oraşe ale ţării.
De 20 de ani, Asociaţia “15 decembrie 1987” comemorează aceste evenimente într-un mod inedit: organizînd un cros.
Sîmbătă 14 noiembrie 2009. Din fosta întreprindere de autocamioane nu au mai rămas decît zidurile şi cîteva autocamioane “de epocă”, înşirate în curtea interioară ca nişte moaşte tocmai bune de admirat. Clădirile au fost renovate şi acum adăpostesc întreprinderea unui businessman local, milionar în valută. În faţa fostei uzine, într-o parcare, zeci de braşoveni vînd toate mărunţisurile şi vechiturile posibile, de prin casă, de prin poduri. Cărţi, bibelouri, bancnote comuniste, vederi, haine dar şi multe piese de instalaţii sanitare stau înşirate pe ziare ieftine. În aer pluteşte un aer de sărăcie demnă.
La startul crosului sunt cred că tot vreo 400 de alergători. Camla fel ca şi numărul manifestanţilor anti-comunişti din 1987. Alergătorii, dintre care mulţi copii, parcurg în fugă – fiecare după propriile puteri – cei aproape 5 km ai traseului iniţial al demonstraţiei anti-comuniste. Acum se soseşte în faţa Prefecturii.
E o dimineaţă senină, mai puţin rece decît ar fi fost de aşteptat. Salam de Sibiu, caşcaval, portocale, banane se găsesc acum peste tot. Pe străzi se mărşăluieşte acum din plăcere, pentru bucuria de a alerga. Au trecut 22 de ani şi s-a schimbat o lume.
P.S. Fără nicio legătură cu textul de mai sus… dar trebuie spus că, la maratonul de la Yokohama, Constantina Diţă Tomescu s-a clasat abia a 11-a, cu timpul de 2h:36:04. Cursa a fost cîştigată de rusoaica Inga Abitova (2h:27:18), în timp ce Ndereba s-a clasat pe locul trei.
Şi pentru că e totuşi un blog unde consemnez şi cursele personale, să spun că la Braşov am terminat crosul în 18min:51sec (locul 101 la băieţi).
Romanian
English
„Au trecut 22 de ani şi s-a schimbat o lume…”
Dar in aceasta lume noua sunt actuale lozincile de atunci: „Hotii”, “Nu mai vrem să fim minţiţi”…
Sunt de actualitate si vor ramane asa, si beneficiile alergarii!