Alergarea e un profesor bun, trebuie doar să ştii să asculţi. Iar învăţămintele ei sunt aplicabile şi în viaţa „civilă”, fie că vorbim de carieră, de relaţii personale sau de ştiinţa de a fi părinte.
Alergătorul e prieten cu durerea. Poate prieten e mult spus – prieteni sunt cei pe care îi vrei alături la un şpriţ de ziua ta – dar măcar cunoştinţe apropiate tot suntem, nu?
În procesul ăsta de cunoaştere reciprocă (eu şi durerea) am învăţat că, absolut contraintuitiv, dacă îi dai înainte disconfortul dispare. Logic ar fi aşa: alergarea produce crampa, deci mai multă alergare produce mai multă crampă. Aşa pare logic, dar din fericire funcţia nu e liniară. După ce strângi din dinţi şi continui, la un moment dat nu doar că dispare durerea, dar parcă prinzi puteri noi.
Probabil că explicaţia acestui fenomen are legătură cu felul în care organismul nostru gestionează combustibilul necesar pentru efort. O să mă mai documentez.
Cert e că la mine funcţionează. Mi s-a tot întâmplat şi, dintre toate am ales cel mai relevant exemplu: la Maratonul Internațional București (MIB) 2014 ţelul meu a fost să scad (pentru prima oară) sub 4 ore.
M-am antrenat aproape după program, mă simţeam bine de dimineaţă, vremea era bună, auspicii peste auspicii. Am plecat bine (eu nu ştiu cu ”negative split”, alerg cvasi-constant), ba chiar la kilometrul 30 aveam o rezervă de 5 minute. Totul bine şi frumos până pe Splai, pe la punctul de apă de vizavi de Peco, (pe la km 35; era traseul cu două bucle), când mi s-a pus o crampă la gamba dreaptă.
Şi apoi festival: coapsa stângă, coapsa dreaptă, gamba stângă, gamba dreaptă, ba-i aici, ba nu-i aici, ca la alba-neagra. Cu cel puţin două în acelaşi timp, pentru derută. Mi-am făcut stretching pe bordură, nimic! Ca un bărbat adevărat m-am apucat să mă văicăresc şi să gem încercând în mod caraghios şi nu prea convins să continui alergarea. De fapt mai degrabă mersul.
Toată rezerva mea de 5 minute tocmai se dusese pe apa sâmbetei, iar eu eram convins că asta a fost, s-a dus dulcea minune, o să mă târăsc până la finish. Evident, pe lângă crampe era şi pârdalnica de logică de mai sus (alergat egal crampe, deci mai mult alergat egal mai multe crampe).
Noroc cu o alergătoare evident mai deşteaptă ca mine, care mi-a aruncat un „Nu te opri că doare mai tare! Continuă să alergi normal! Hai cu mine!”. Şi m-am dus. Încă vreo doi-trei kilometri crampele erau tot acolo, dar cumva mintea mea reuşea să le ignore. Apoi s-a produs minunea: colega de alergare, care avea acelaşi target (4 ore), şi-a dat seama că nu îl atingem în ritmul ăla şi s-a pus pe sprint. Şi eu, n-o să credeţi, după ea. Doi kilometri de sprint! Cu pace sub 5min/km! Şi absolut fără crampe. Am ajuns în 3h:59min:37sec. (Mulţumesc, Laura!).
Evident, câteodată durerea nu trece cu una cu două. Uneori nu trece deloc. Sunt alergători care păţesc tot felul de accidentări şi evident că nu trebuie să forţeze. Dacă doare zdravăn, cel mai înţelept e să iei pauză şi să vezi un doctor. Eu mă bazez pe faptul că toţi cititorii de aici sunt deştepţi şi ştiu că principiile se iau întotdeauna cu un bob de sare.
Am apucat anul ăsta să aplic lecţia la Berlin Marathon. Am ştiut cum să-mi ignor crampele care au apărut pe la kilometrul 37 (le aşteptam!), am continuat să alerg constant şi cu fruntea sus cu crampe cu tot şi am făcut un nou PB: 3h:55min. Ştiu că nu e extraordinar, dar e PB-ul meu şi sunt mândru de el.
Principiul ăsta contraintuitiv cum că „trebuie să continui şi răul, în loc să crească, dispare” mi-a transformat abordarea şi faţă de o grămadă de probleme din viaţa civilă.
Am descoperit că, dacă perseverez, o grămadă de proiecte devin din stresante cu adevărat fascinante. Am învăţat să îmi proiectez în cap, atunci când e greu, senzaţia de bine care ştiu că urmează, iar asta face greul insignifiant. Una peste alta, am învăţat să am răbdare. Bun profesor, alergarea.
Radu Atanasiu predă gândire critică la MsM România, este co-fondator al platformei de voluntariat DeBunavoie.ro şi un alergător pasionat. Poate fi recunoscut ușor la competiții, căci mai mereu e mascat ca Mickey Mouse.
Romanian
English