Când alergarea e un pretext, iar cronometrul o proteză care ne ajută să străbatem timpul
05 martie. Îl duc pe Timotei la creșă, pregătit de alergare. Trec pe lângă școală. Polițistul local spune fiecărui copil care o zbughește spre școală: „Nu alerga, că o să cazi!”. Copiii se opresc automat. Cumplit meșteșug de tâmpenie și școala, vorba lui Creangă: nu-i loc de sănătate, de joacă, de eșec, de căzut și apoi ridicat. Vreau să fiu copilul care nu se oprește din alergat, copilul ACAB, copilul care sare gardul de la curtea școlii închise!
###
Cronometrul e o cârjă. Proteză care ne ajută să străbatem timpul. Sărăcia imaginației, drogul alergătorilor, coruperea mișcării, strava social media a fugii de sine.
De ce să fim automatele mișcării? Unde vrem să ajungem mai repede? De ce vrem să fim mai buni decât noi înșine? Ce e rău în noi? Lenea? Repausul? Grăsimea? Vârsta? Cooperarea?
De ce să ne tot întrecem? Pe noi și pe ceilalți… Să trecem de ce anume?
Să fim mai rapizi, să fim mai puternici, mai competitivi, dar pentru ce anume? Cronometrul e cancerul alergării, concursul e marketizarea mișcării. 200 de lei să alerg la concursul vostru, fuck off!
Trebuie să ne dăm preț, loc, număr oricărei mișcări, ca să nu ne sparie vidul, gândul… Doamne ferește să ne dăm seama că murim și-n mișcare! Atâta exuberanță, atâta vitalitate, atâta bucurie băgată-n eprubetă, într-un număr!
###
Și totuși, simt uneori că sunt un competitor feroce, că sunt ipocrit în rândurile de mai sus. Când alergam, îmi și alegeam competiții, sigur, în funcție de pregătirea mea puțină, pe distanțe scurte, unde știam că sunt între primii. Nu trăgeam, alergam ca un zeu, senin, olimpic, fără efort, fără disciplină.
Dar în sinea mea mă înfuriam dacă sunt întrecut și nu ies pe podium sau, după caz, în primii zece. Câștigam nu prin efort, ci pentru că mi se cuvine, prin datele biologice, cu undă verde de la mamanatură.
Furia era totuși de copil, care se enervează că nu câștigă pentru că e centrul lumii. Dar trecea la fel de repede, și se bucura apoi de tot procesul, de joacă, de faptul că alergam ca un inconștient, ca și cum ar trebui să fie sportul: joc! Mâță… iar la mâță nu ne cronometrăm.
###
Îl duc pe Matei la grădi. Alergăm unul după altul, ne prindem, ne iubim. După-amiaza vom alerga în trei, cu Timotei, și sper să le ofer lor tot ce tata, când eram mic, nu mi-a dat. Iubire pentru un drac împielițat!
Romanian
English