vineri, iulie 19 2024

Circuitul UTMB, considerat adesea drept campionat mondial neoficial al curselor de alergare montană, este de acum sponsorizat pe următorii trei ani de către producătorul auto Dacia

Am putea zice că este cel puțin o mișcare îndrăzneață și surprinzătoare. De acum înainte, pentru următorii trei ani cel puțin, se va vorbi de DACIA UTMB Mont Blanc. Iar ”brand”-uirea unui astfel de eveniment cu o companie auto – lucru destul de rar în lumea alergării – înseamnă o aliniere a viziunii, valorilor și obiectivelor. De acum înainte ceea ce face Dacia se va reflecta asupra UTMB și invers.

În acest sens se citește și comunicatul de presă oficial: „Dacia devine partener principal UTMB, precum şi partener titular al competiţiei DACIA UTMB Mont-Blanc, ducînd astfel implicarea sa în UTMB World Series la următorul nivel. Ca urmare a acestei evoluţii, Dacia va cîştiga expunere cu un branding mai proeminent în cadrul evenimentelor din circuit. (…). Parteneriatul arată încă o dată că Dacia şi UTMB World Series împărtăşesc valori similare – solidaritate, îndrăzneală, spirit de echipă şi autenticitate. Trail running este într-adevăr o lume îndreptată către aventură, autodepăşire, respect pentru oameni şi mediu”.

Altfel, în calitate de partener auto exclusiv, Dacia pune la dispoziţia organizatorilor UTMB World Series o flotă de vehicule pentru toate probele din Europa, furnizînd în special vehicule Duster, potrivite pentru traseele dificile. „La finala de la Chamonix, Dacia va contribui la planul de mobilitate durabilă a circuitului UTMB World Series, furnizând o flotă de peste 35 de vehicule din gama sa, pentru a acoperi cerinţele organizatorilor (marcarea traseului, aprovizionare şi acordarea de asistenţă în timpul cursei).Tot acest dispozitiv de vehicule va fi suplimentat cu o platformă de carpooling dedicată persoanelor fizice, platformă care va fi lansată cu ocazia etapei Dacia UTMB Mont-Blanc 2023. Dacia se va alătura promovării sale pentru a creşte gradul de conştientizare şi a încuraja alergătorii, însoţitorii şi voluntarii să o folosească”, se mai menţionează în comunicat.

Este mai puțin evident ce cîștigă Dacia prin expunerea la un astfel de eveniment. Foarte probabil, Dacia a văzut o audiență destul de largă într-o clasă de mijloc, înstărită, educată, adică exact publicul de ultrarunning al UTMB. Totodată, Dacia își poate demonstra apetența la modă pentru ecologie prin sponsorizarea unui eveniment în aer liber! Evident, e un paradox aici, dar nu insist. Nu în ultimul rînd, Dacia va cîștiga o expunere europeană și globală în rîndul unui public nou.

Indiscutabil, acest parteneriat marchează și un moment în care companiile automobilistice încep să fie interesate și de investiții / sponsorizări mai consistente în lumea alergării. Pînă acum, multe curse de alergare, inclusiv din România, au avut companii auto doar parteneri de mobilitate. Altfel, la nivel european, doar Volkswagen a mai anunțat sponsorizarea unor curse mari precum WMTRC 2023, Zugspitz Ultratrail și Transalpine Run.

Companiile din domeniul auto sunt sponsori obișnuiți ai evenimentelor sportive, cheltuind anual 1,4 miliarde de dolari pentru sponsorizări sportive, cu o medie de 2,2 milioane de dolari pe eveniment, potrivit informațiilor GlobalData.

Să mai spunem doar că UTMB Mont-Blanc este cel mai cunoscut şi prestigios eveniment de trail running din lume, cursa principală are 171 de kilometri şi înconjoară Mont-Blanc prin Italia, Elveţia şi Franţa.

Comments

comments

Previous

Cele mai bune filme montane ajung și în România

Next

Crosul Arenelor. Cursă inedită de 10km

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *