luni, octombrie 21 2024
De azi, o nouă rubrică, în care vom prezenta inițiative și oameni care își propun susținerea sportului de masă

# Oficial, va fi inaugurat pe 7 ianuarie, anul viitor. Atunci, retailerul francez de echipament sportiv Decathon va lansa un program de fidelizare, parte a programului național ”Experiențe sportive”, prin care clienții săi vor beneficia de facilități pentru a putea face suplimentar mișcare. Mai exact: un cumpărător al produselor Decathlon primește puncte de fidelizare pe care le poate folosi ulterior la unul dintre partenerii companiei franceze. Detalii despre sporturi și parteneri se găsesc pe platforma special construită în acest sens. Așadar, se va putea – și luăm un exemplu de interes – ca un alergător, care a acumulat suficiente puncte, să se ducă la o sală-partener unde se poate antrena pe gratis sau la un preț redus.

# Tot de anul viitor, la Brașov ar urma să devină funcționale primele trei trasee de downhill din cadrul Bike Park Postăvaru. Traseele au fost proiectate pe marginea pîrtiilor din masivul Postăvarul, astfel încît să afecteze cît mai puțin fondul forestier. În final ar urma să fie nouă trasee, al căror scop e să pună în valoare zona din apropierea Brașovului, în cele trei sezoane în care nu se poate schia. Bike Park ar fi primul parc de mountainbike care respectă cerințele legale din România. Mai multe detalii aici.

# Să revenim însă și la actualitate. Astfel, Kinetic Sport & Medicine tocmai a inaugurat un nou spațiu dotat cu aparatură modernă, de peste 1300 mp, în care clinica a fost relocată. Investiția în noul sediu  este de peste 1 milion de euro și beneficiază de 35 de cabinete individuale de tratament, aparatură modernă unică în România și două noi concepte: Centru de recuperare a coloanei vertebrale (Spine center) și Kinetic Kids dedicat recuperării celor mici. Detalii aici.

Comments

comments

Previous

România va găzdui un Mondial de ultramaraton

Next

Sărbători fericite

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also