luni, octombrie 21 2024
Sîmbătă, tocmai în Patagonia (Argentina), are loc Campionatul mondial de alergare pe distanță lungă. România va fi prezentă cu un lot de nouă sportivi

Locul de desfășurare: Villa La Angostura, Patagonia (Argentina). Se vor organiza simultan a 35-a ediție a Campionatelor mondiale de alergare pe distanță scurtă și a 16-a a Mondialelor pe distanță lungă. România va participa doar la această din urmă competiție.

Evenimentul poate fi urmărit live: https://www.nyaistartv.com/match/9647/16-world-long-distance-mountain-running-championships-42km-villa-la-angostura-arg

Participă 450 de alergători din 42 de țări. Vineri vor lua startul, în ordine, juniorii (ce aleargă pe un traseu de 6,6km) și seniorii (traseu de 14km, cu +754m).

Sîmbătă va fi ziua alergării pe distanță lungă. Startul se dă la ora 8:40 (ora locală) și se aleargă pe un traseu de circa 41,5km, cu o diferență de nivel pozitivă de 2184m.

România va fi prezentă la competiția din America de Sud cu o delegație care are în componență nouă sportivi. Pe site-ul Federației Române de Atletism aceștia au fost intervievați pe scurt, iar în continuare noi o să rezumăm opiniile lor:

# Denisa Dragomir (27 ani, CSM Pitești). E cea mai titrată alergătoare de la noi. Pentru Mondiale ea își propune o medalie, avînd deja alte patru clasări pe podium la competiții de anvergură. Detalii aici.

# Andreea Pîșcu (23 ani, Știința Bacău). Țintește o clasare în top 20 la individual și un loc pe podium în competiția pe echipe. Detalii aici.

# Mădălina Florea (26 ani, CSM Sighișoara). Debutantă la acest nivel, își propune să dea tot ce poate pentru o clasare cît mai bună. Detalii aici.

# Cristina Simion (28 ani, Steaua București). E nou venită în lumea alergării montane, dar cu experiență în probe de pistă și șosea. La mondiale dorește să facă o figură cît mai onorabilă. Detalii aici.

# Ionuț Zincă (36 ani, Steaua București). Veteranul și cel mai titrat alergător român. E la a șasea participare la un mondial și își propune o clasare individuală cît mai aproape de primii zece. Detalii aici.

# Bogdan Damian (31 ani, CSM Cluj). A alergat la trei ediții de mondiale, iar acum își propune o clasare între primii 20 și un loc 6 cu echipa. Detalii aici.

# Andrei Preda (27 ani, Steaua București). Are trei participări la mondiale, iar în Argentina speră să termine în primii 30, iar echipa să prindă locul 6. Detalii aici.

# Leonard Mitrică (24 ani, Steaua București). E la prima prezență la un mondial și speră la o clasare în primii 15 la individual și locul 6 pe echipe. Detalii aici.

# Cristian Moșoiu (32 ani, Steaua București). Debutant la acest nivel, vrea o clasare cît mai bună și – ideal – o medalie pe echipe. Detalii aici.

 

 

Comments

comments

Previous

Punctul dureros de sub coaste (II)

Next

Crosul 15 Noiembrie. O cursă aparte

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also