Viața mea e un dezastru de cînd mă trezesc devreme. Să nu faci greșeala mea!
Alerg.ro
mai 11, 2016
Jurnal de atlet urban. Săptămîna 2-8 mai. În care se va vedea cum eroul nostru încearcă să își shimbe viața trezindu-se devreme, tare devreme. Nu prea îi iese planul, însă, asta deși încearcă să compenseze prin înot și biciclit pe la marginile Bucureștiului. În rest, multe întrebări fundamentale, printre care și aceasta: de ce bărbații stau mai puțin în pielea goală, în vestiar, cu cît sunt mai tineri?
Luni
Odată, ziua de 2 mai era o zi interesantă, căci era Ziua Internațională a Tineretului. Probabil este și acum, dar atunci însemna că aveai niște convocări preliminare și o defilare în uniforma PTAP*** sau ceva similar, să arăți ce fericit ești.
Acum este doar a doua zi de Paște. Mă sui pe cîntar, în mod surprinzător nu mă sperii. Am ținut un relativ post timp de o săptămînă și privarea de carne mă face întotdeauna să scad un pic în greutate și să mă simt mai bine. Scăderea în greutate nu știu dacă este neapărat un semn bun, marea problemă este să nu mănînc pe urmă ca spartul. Cel mai neplăcut lucru este să mi se pună mîncare in față. Politețea mea și respectul față de talentul culinar, împreună cu un simț al caliciei, de zici că am făcut foametea din 1946, mă fac sa rad totul din farfurie.
Acum am fost temperat la mîncare, deși nu mă caracterizează.
Ziua este frumoasă, ies afară cu gîndul să dau niște ture în parc. La primul colț de stradă mă întîlnesc cu Ștefan și după două pedale schimbăm direcția spre colțul de rai care este Glina. Cu plămînii plini de oxigen, mă reped apoi în parc și mai nimicesc niște recorduri personale pe Strava. Ziua ar fi fost perfectă pentru sprinturi prin oraș și noi recorduri, că București așa golas nu mai pup eu pînă anul viitor, dar rămîn în parcul de lîngă casă, să nu măresc prea tare pofta de mîncare.
Marți
La ora 5 sunt chiaun de somn și încep să construiesc noul om, că așa am înțeles, că începi asta prin trezirea la ora 5. De ce omul bun este cel care se ciocnește de toate mobilele prin casă și așteaptă 10 minute sub duș pînă vine apa caldă?, asta nu știu.
La 6:01 sunt la ghișeu la Daimon, că de azi am abonament pe un an, day time. Cînd am luat abonamentul, părea mult mai amuzant că se deschide la ora 6:00. Acum nu îmi vine să rîd. Afară plouă, este frig, este un nene, dau bună dimineața, mi se răspunde, mă studiază un pic, apoi mă ia la trei păzește. Că da, părinții noștri ziceau “Hristos a Înviat pînă la Înălțare, șase săptămîni, acum nu se mai ține cont de de-astea” șamd.
Probabil mufa mea cere genul ăsta de aprecieri. Ok.
Mă duc, mă schimb, dau să intru în piscină. Mă opresc și mă uit la poarta nouă. Ca vițelul. Mă dau în stînga, mă dau în dreapta, poarta nimic. Dau din mîini, din picioare, nimic. În bazin se scaldă deja doi înotători, nu îmi dau seama de la ce oră au venit, dă-o naibii, se deschide la 6. Tot pendulez și mă agit încercînd să deschid ușa automată, unul dintre înotători își face pomană și îmi face semn să apăs pe butonul din dreapta… Ok, scria și pe ușă, dar așa îmi place mie să mă scălîmbăi în fața unei uși cu radar care este anulat.
Înăuntru este cald, surprinzător nu miroase a clor. Îmi caut un culoar de margine și mă las ușurel în bazin. Apa îmi ajunge pînă la l’ombelico, mă relaxez și imediat alunec în apa pînă la gît. Moamăăăă. Dacă mergeam la un bazin de 2,2 metri adîncime aș fi încheiat de mult aventura înotului. Alunecarea mă surprinsese, am senzația ușoară de sufocare, parcă apa mă presează pe plămîni, cred că am o problemă.
Realizez că fără Bogdănel habar nu am ce să fac. Mă rog, am eu ceva idee, dar duc dorul plutei. Mă învîrt prin bazin și constat că timpul trece foaaarte greu. În plus, nu mai am cu cine să stau la caterincă la capăt de culoar, așa că merg cu turele mai legate.
După 50 de minute nu mai am nici un dor de bălăceală. Ies din bazin și parcă mă prăbușesc, am milioane de tone care mă apasă, sunt leșinat complet. Și cu o senzație de foame teribilă.
Mai pe la prînz aflu că am cîștigat o înscriere la Semimaratonul Petrom, prin tombola Isostar. Bine, de ce nu mă înscrisesem pînă acum? Păi sunt accidentat… Dar am zis că ăsta ar fi un semn. Că așa sunt eu, în loc să plătesc taxa, aștept semne, dacă am voie sau nu să alerg. Și a iețit, măcar 10,5 km voi încerca să alerg, mai ales că sunt complet nepregătit.
Miercuri
Dimineața. Ora 5 trezire, complet buimac, ora 6, Daimon. De data asta bag întîi niște alergare, mă cocoț la etaj și bag niște alergare pe bandă, nici măcar 4 km, la un pace de 6 min/km, care în parc mi-ar ieși foarte greu. După asta mai bag încă 30 minute de bazin, după care mă tîrăsc pe mal lejer rupt. Am o vagă senzație de fericire, am mimat niște craul și parcă am avut un mic progres.
Seara. Bazin, frate. Mă, se pare că nu am nimic în cap, nu pot să fac nimic normal, doar exagerări. Nu mai am nici un chef de bălăceală, bine că măcar am scăpat și de dușul de seară, să vezi ce economie o să fac acasă. Duș dimineața la Daimon, seara la ceilalți, marfă, îmi place.
Joi
De dimineață resetez ceasul care sună ca prostu la ora 5. Nici gînd, hai la nani.
Vineri
Tot de dimineață, am treburi urgente și sar iar peste bazin. Seara pontez ultima ședință la Bogdănel, care deja este mult prea ocupat cu duduicile. Fetili de la aqua gym umplu bazinul de valuri, de sărea peștii pă maluri, eu despic apa în binecunoscutul stil topor.
Sîmbătă
Dimineața. Daimon. Ceva bazin, la ora 8 sunt deja toate culoarele pline, mă strecor și eu pe unul, apoi mai fac un pic de bandă, mai dau la niște pedale și trag la vreo două aparate, să nu spun că nu am dat și pe la sală. Mamă, ce foame mi s-a făcut.
Duminică
Realizez că sunt complet stupid dacă mă bag iar să pedalez în sală, mă trezesc și eu mai tîrziu și plec cu bicla pînă la Cernica și înapoi.
Care este morala…
- Trezirea la ora 5 nu este suficientă ca să mă transform într-un nou om. O să mă trezesc și mai devreme. Sau nu.
- Dacă intri într-un vestiar și saluți ești fraier.
- Timpul în care stai în cucul gol într-un vestiar este direct proporțional cu vîrsta. Dacă ai 6 ani te schimbi disperat într-o nano-secundă. La 20 de ani, în 3 secunde, asta dacă nu ești fratele lui Terente. La 30 ani, ai lejeritatea nudistului, deci 20 secunde. La +60, ai o eternitate la dispoziție. Este și păcat să nu lași cucul să zboare. Zborul deasupra cuibului de cuci durează minim 15 minute. Dușuleț, șters alene, ceva saună, cucule, pasăre sură. Nu știu cît timp ar trebui să aloc eu acestui plimbat de cuc gol, ca să intru în rîndul lumii.
- Pînă acum am dat cam 600lei/ziua de sală. Trebuie probabil să merg ceva mai des, dar mai am încă vreo 360 zile de abonament… Aș trece măcar să fac duș.
- A fost week-end-ul cu două curse mari, la care am vrut inițial să particip. Ecomaratonul de la Moieciu, unde vremea s-a schimbat și au cam înghețat niște concurenți și Prima Evadare, care a avut loc pe un traseu pe care a plouat o săptămînă întreaga. Ca idee, la Prima Evadare cred că au plătit vreo 400, au luat startul vreo 1500 și au terminat vreo 600. Și dacă nu e așa, proporțiile tot alea rămîn.
Ceea ce m-a distrat, oarecum. Oarecum.
La Moieciu au trecut pe lîngă un risc considerabil de accidentări din cauza vremii nefavorabile, dar nu au impus măsuri speciale, care poate erau necesare. Nu știu, nu am fost.
La Prima Evadare, pe vreme însorită și fără probleme au preferat să își pună concurenții în cap, oprind cursa după un timp limită.
Poate trebuia invers?
Era o vreme cînd eram disperat dacă nu participam la o cursă.
Acum am citit comentariile pe marginea celor doua competiții și nu am avut nici un regret că nu am participat. Stau și mă uit la aroganțele unor comentatori și mă întreb dacă îmi doresc să fac parte din grupurile astea de meseriași elitiști, care au numai ei dreptate și muntele sau drumul le aparțin în exclusivitate. Păi, să le stăpînească sănătoși.
În plus, a fost săptămîna în care am citit un articol stupid al unui guru vegan și comentariile aferente. Pînă acum nu văzusem comentarii în care omnivorii erau numiți “consumatori de cadavre” și alte asemenea flatulații intelectuale. Hmm, se trece ușor-ușor la un alt nivel, hard-core.
Ce să zic, gaura în ozon de deasupra Australiei este făcută de către oi, care nu sunt carnivore. Na.
*** Pentru cei mai tineri sau pentru cei cu memoria scurtă… PTAP este prescurtarea de la Pregătirea Tineretului pentru Apărarea Patriei, adică o modalitate – în timpul regimului comunist – de a agăța fete în timp ce alergai, mărșăluai și cîntai patriotic cărînd un pușcoci de butaforie în brațe.
Romanian
English