joi, aprilie 18 2024
Distanța maratonului a fost alergată în cele mai neașteptate locuri posibile, printre care în spațiu, în apă, pe coclauri dificile. De acum, există un concurs organizat și într-o parcare auto multi-etajată.

Teville Gate Park, Worthing, Marea Britanie. 26 februarie. Primul maraton britanic ce se ține într-o parcare. Se pare că e primul și din lume. 33 de lire sterline taxa de participare. Servicii de cronometrare și medalie de finișer oferite.

71 de ture de alergare. 1345 metri diferență de nivel cumulată. Mașinile nu au avut voie să circule pe perioada concursului.

Cîștigător a fost Keith Fowler, cu un timp de 4h:42min. La sfîrșit el a declarat că a fost una dintre cele mai dificile curse la care a participat pînă acum. ”Nu am avut decît să stau concentrat și să mă rotesc continuu. Cum m-am mișcat doar spre stînga, am niște dureri mari în această parte a corpului”, a spus Fowler.

Fowler a ajuns oarecum din întîmplare la acest concurs. El căuta o cursă unde să încheie proiectul său de a alerga 10 maratoane și de a strînge suma de 5.000 de lire pentru Heart Research UK.

”Vroiam să alerg maratonul de la Malaga, dar acesta a fost anulat din cauza ploii intense. Am găsit pe Facebook despre maratonul din parcare, așa că am decis să mă alătur celor care nu prea au ce face și se apucă de așa ceva”, a spus Fowler.

Britanicul a vrut să alerge cele zece curse de-a lungul unui an și în locuri cît mai inedite, așa că a participat la o cursă de noapte, la o cursă de trail dificilă, la un ultramaraton.

Comments

comments

Previous

Știri pe scurt. Mai nimic

Next

UltraBOOST X (P)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also