Sunt înconjurat de obiecte, multe prefabricate. Sunt împrejmuit de mașini și asfalt care pe de o parte produc confortul necesar orașului, pe de altă parte mă sufocă și îmi predetermină alegerile și direcția de mișcare. Rareori ajung la pământ, la nisipul mării sau la iarba cu rouă, pentru a mă descărca de energia negativă sau, în funcție de situație, a mă încărca pozitiv.
Tălpile sunt bune suprafețe conductive, au nervuri relevante care sunt masate când suntem desculți, de aici senzația de relaxare și detensionare. Sunt deja destule cercetări care arată că Pământul este „un rezervor natural de energie electrică”. Dacă avem prea multă energie negativă, așa cum am eu de pildă, electronii vor fi absorbiți de Pământ.
Iar dacă avem energie pozitivă sau o deficiență de electroni „atunci Pământul va furniza ceea ce este nevoie pentru a ajunge la homeostază (echilibru)”, arată acupuncturistul Dave Gabriele în articolul „Grounding yourself shown to provide health benefits” de pe platforma naturalnews.com.
Ca răspuns la criza de împământare (⏚ – simbol împământare) și nevroza urbană încerc să alerg sau să merg desculț când am posibilitatea. Cea mai frumoasă alergare desculță de până acum a fost în rezervația naturală Scărița-Belioara din apropierea stațiunii Băișoara.
Este partea cea mai dificilă a Maratonului Apuseni, dar și cea mai spectaculoasă. Am urcat pe stânci încălțat alături de câțiva prieteni, dar când am ajuns pe platou pământul și iarba erau atât de moi încât m-am descălțat și am î
nceput să alerg. A venit și soția, Ioana Mica, așa că a fost prima noastră alergare desculță împreună. Ținându-ne de mână și văzând vârful înzăpezit al Muntelui Mare ori Valea Arieșului, eu cel puțin am întrevăzut Tărâmul Promis, de care îmi povestea Szabi.
Atunci nu mi-am dat seama că este Tărâmul Promis pentru că mi se promisese deja. Am realizat doar ulterior. În clipă nu mai trebuie să ajungi nicăieri, deși îmi dau seama că trebuie să te pregătești pentru a ajunge acolo, în acel moment al nicăieri-ului.
Alături de câțiva prieteni și nou cunoscuți brașoveni am alergat și am mers rapid vreo 14 km cu 1.100 diferență de nivel, la care am mai adăugat 1,5 km de alergare desculță. Cel mai mult am alergat cu Gyorgy Szabolcs (Szabi) care mi-a povestit de Tărâmul Promis pe care eu l-am legat de împământarea în învelișul protector al Mamei Geea, mamă care a dat fără voia ei atâția copii monstruoși.
Szabi are 21 de ani și e cel mai în formă atlet clujean al momentului la distanțe lungi. Are o medalie de bronz la Balcaniadă la alergare montană în 2011, iar la Europene a obținut ca junior un loc 4, dar ar fi prins podiumul, crede el, dacă federația l-ar fi dus mai repede la concurs, iar drumul cu mașina n-ar fi durat o zi întreagă.
Este întrebat adesea de ce aleargă. Le răspunde că vrea să ajungă în Tărâmul Promis. Îl întreb dacă în Tărâmul Promis aleargă sau stă locului după atâta alergare. Nu știe.
Pentru a ajunge în Tărâmul Promis se antrenează de două ori pe zi. Consecvența e secretul lui. Un prieten îmi spune că îl vede de când era adolescent alergând singur prin Făget, ceea ce presupune curaj, simț al direcției și dăruire, cum puțini dintre noi avem. A început cu polo, apoi orientare sportivă, care l-a adus spre alergări montane unde este dintre cei mai buni din lume (locul 52 mondial la skyrunning anul trecut).
În România, e
ste legitimat la Clubul Sportiv Municipal Cluj, iar în Italia pentru clubul Valetudo Skyrunning. Este antrenat de nr. 2 mondial, Ionuț Zincă. Trăiește parțial din sport, veniturile sale din atletism fiind în medie de 300 de euro lunar în 2013, banii provenind în principal din participările și clasările bune în circuitul de skyrunning sponsorizat de La Sportiva.
În Cluj, lucrează ca mecanic la atelierul tatălui, iar anul acesta dorește să se înscrie la Facultatea de Educație Fizică și Sport din UBB Cluj-Napoca. Speră să devină antrenor. I-ar plăcea să practice mai încolo și alte sporturi, ca alpinismul sau triatlonul. Este pasionat de alergarea de performanță, pe care o respiră, vorbește, gândește și mai ales cuantifică. E viața lui.
Nu știu dacă la acest tărâm al făgăduinței și alinării se poate ajunge prin Cronos, prin precizia devoratoare a cronometrului, dar bănuiesc că se poate încerca, mai ales dacă la final sunt admiratori care să aplaude efortul. În orice caz, atent echilibrat cu alt timp, extatic și dilatat, mai puțin cronofag, ne poate pregăti pentru ceea ce vechii greci denumeau kairos. Este un timp în care totul se poate întâmpla.
Dar acel moment oportun a trecut, azi e deja marți și sunt trist.
Romanian
English