luni, octombrie 21 2024

Ultramaratonistul Nicu Buceanu tocmai a devenit primul român care a parcurs 5000 km în alergare

Cifrele seci ar fi următoarele:

  • 5000 km parcurși în 1147h:08min:47sec
  • 16 ianuarie este ziua de start. Sînt așadar 48 de zile de alergare
  • o medie de aproape 105 km parcurși zilnic
  • primul loc ocupat (din 9 participanți care sînt încă în cursă) în cadrul Ultramarathon Festival, care se desfășoară la Atena

Rezultatul final al cursei lui Nicu Buceanu este consemnat aici.

Reamintim că Ultramarathon Festival a a început pe 11 ianuarie, cu probele de 24h (unde nu a participat niciun român) și de 48h. La ultima probă, Gabriela Iaciu a parcurs distanța de 268km, într-un timp de 47ore:55min:32sec, clasîndu-se a doua la fete și pe locul 9 la general (dintr-un total de 23 de participanți). Tot la concursul de la Atena, în proba de 72 de ore, Cristian Borcan, s-a clasat pe primul loc (din șase participanți) după ce a parcurs distanța de 372 km. Tot aici Bogdan Todea a parcurs distanța de 181km.

Pe 1 februarie, tot la Atena, Mara Guler devenea prima ultramaratonistă de la noi care reușea să parcurgă o cursă de 1000 de mile în mai puțin de 16 zile de alergare. Mai exact în 15 zile 21h:23min:49sec. Mai multe detalii aici.

Tot pe 16 ianuarie, a pornit în cursa de 5000 km și Adrian Bonțiu, care la ora redactării acestei știri parcursese 3456km.

Comments

comments

Previous

Cucui în călcâi și fasciită plantară

Next

Hoka, Hitler și pantofii de alergare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also