Acum patru luni nu ne cunoșteam deloc, dar am decis să plecăm împreună la un drum despre care nu știai exact cât de greu va fi. Aveai entuziasm, o dorință nelămurită de a face ceva deosebit, de a-ți arăta că poți să duci la bun sfârșit un proiect deloc ușor. Au urmat zile de antrenament intens, de durere fizică, indecizie, speranță, revoltă dar și de bucurie specială. Acum, te afli în fața unei provocări pe care știu că o s-o treci cu bine: vei alerga primul tău maraton. Pentru că se poate.
Dacă în dimineața cursei o să te trezești cu senzația că nu ai putut dormi deloc sau vei fi speriat că ai avut un coșmar în care alergai, alergai și nu mai ajungeai la finiș, să știi că te afli pe calea cea bună. E normal să se întâmple așa. Înseamnă că ai emoții, așteptări, că psihicul tău e preocupat de ceea ce se urmează să ți se întâmple.
Iar “coșmarul alergătorului“ – în diferitele sale variante (poți să visezi, spre exemplu, că întârzii la start, sau că te-ai rătăcit) – este iarăși normal. Scapi de el cam pe la al treilea-patrulea maraton alergat. Nu vei scăpa însă niciodată de emoțiile de dinaintea startului. Și nici de entuziasmul de început. Și nici de bucuria de alerga, fie că e o dimineață rece sau călduroasă, cu ploaie, zăpadă sau vânt. Și nici de durerea ocazională a cărnii, dar nici de explozia puternică de adrenalină și endorfine care apare inevitabil la finalul cursei.
Să știi că duminică, la sfârșitul maratonului, vei fi tras la față și… te va podidi plânsul. Dacă vrei să arăți că ești brav, îți vei ascunde lacrimile. Dacă nu te deranjează să îți arăți sentimentele, vei lăsa o lacrimă să îți înflorească în colțul ochilor. Vor fi lacrimi despre care nu știi ce să crezi mai întâi, căci se amestecă bucuria și tristețea, emoția bună cu grimasa. Însă, crede-mă, vor fi lacrimi și sentimente pe care nu le vei uita ușor.
Acum patru luni nu ne cunoșteam deloc, dar am avut încredere unul în celălalt. Nu pot să spun că în timpul scurs am ajuns să ne cunoaștem sufletele până în străfundurile lor, dar știu că de fiecare dată când am interacționat au primat sinceritatea și gratuitatea.
De fapt, cred că ai simțit și tu că la maraton nu se poate trișa, iar dacă nu ești sincer cu tine nu poți merge mai departe. Ce înseamnă sinceritate în acest caz? Să îți descoperi treptat limitele, să le asumi conștient, să îți propui să le depășești fără acte inutile de eroism.
Cred că ai simțit pe cont propriu că maratonul – de fapt, întregul proces mental și fizic de pregătire, de abordare, de punere în practică – e o formă de negare a ritmului obișnuit de existență. Trebuie să îți pui ordine în viață, să înveți să prioritizezi și să alegi doar ce e mai important pentru tine, dar în același timp să găsești timp și disponibilitate pentru antrenamente sau odihnă (fără a uita însă familia, prietenii, serviciul, alte obligații).
Maratonul (hai să numim generic procesul pomenit mai sus) e un “cutremur“ fizic și psihic care te scoate din amorțeală, te pune în mișcare, îți declanșează orgoliul (pentru că vrei să termini, să câștigi sau, cel mai important, să te cunoști pe tine), te învață să renunți la scepticism (“vei reuși, se poate“) și la lipsa de încredere.
La maraton nu există compromis. Nu există cale de întoarcere. Se merge numai înainte. Există doar un drum de parcurs și o linie de sosire care te așteaptă.
Ai simțit că maratonul te învață adesea că trebuie să ai curaj pentru a trăi cu adevărat, pentru a fi fericit? Mai ții minte că nu o dată ți-am zis că maratonul e o foarte bună modalitate de a cunoaște mai bine felul în care ești? Eu cred sincer în toate acestea, iar dacă și răspunsul tău ar fi “da“ la întrebările de mai înainte m-aș simți bucuros și onorat. Desigur, nu doar maratonul te învață așa ceva, dar noi cu asta ne-am ocupat în ultimele patru luni.
Ar mai fi un singur lucru pe care vreau să ți-l spun acum: deși la prima vedere pare un efort solitar, maratonul e totuși unul în care înveți și ce e camaraderie și cât de importantă e o vorbă de încurajare primită la momentul potrivit. Așa că duminică nu vei fi singur.
Romanian
English
