O carte care se citește pe nerăsuflate. Și care e plină de lecții despre încredere, identitate, viață. Și, desigur, despre alergare
Nu e chiar ușor să povestești despre alergare. Desigur, îți trebuie și talent de povestitor, plus subiecte interesante. Ba e musai și să reușești să dai tuturor acestora un sens.
Volumul ”26 de maratoane” scris de binecunoscutul maratonist american Meb Keflezighi, împreună cu jurnalistul Scott Douglas, reușește însă să facă acest lucru. Cu brio.
Întîi de toate, să spunem – dacă mai e cazul – cîteva lucruri despre Meb (folosim varianta scurtă a numelui doar din comoditate). Născut în Eritreea, ajunge la 10 ani în Statele Unite unde se apucă de atletism. Avea tot ce îi trebuie pentru asta: un bun bagaj genetic, capacitate de muncă, ambiție pe măsură. Ajunge în scurt timp să fie cel mai bun fondist american, dar visul său este să fie un atlet complet (idol i-a fost etiopianul Haile Gebrselassie) de aceea ”trece” la proba de maraton.
De-a lungul unei cariere de 15 ani (ceea ce este enorm pentru un maratonist performant, așa cum a fost tot timpul Meb) va alerga ”doar” 26 de curse. Asta nu pentru că și-a propus ca cifra să fie identică cu distanța în mile a maratonului, ci pentru că el și-a ghidat în permanență cariera pe ideea de a da întotdeauna maximum din ce poate, avînd însă grijă să nu ”ardă”, să nu se consume prea repede.
Primul maraton îl va alerga pe 3 noiembrie 2002 la New York și, din punctul de vedere al lui Meb, va fi un dezastru. Nu timpul în sine – 2h:12min:35sec și locul 9 la general – îl va face să creadă asta, ci faptul că a încheiat cursa dărîmat din punct de vedere fizic. Asta pentru că, purtat de entuziasmul debutantului, a început foarte tare, nu a acordat atenție tuturor detaliilor (spre exemplu, a concurat în pantofi de alergare specifici curselor mai scurte) și a terminat epuizat, cu sentimentul că nu va mai alerga niciodată un maraton. Nu va renunța însă, iar ulterior își va trece în palmares – numai la această probă – o medalie olimpică de argint, plus victorii la New York și Boston.
Ce l-a determinat însă pe Meb să continue să alerge la maraton? Și care ar fi lecția spusă de el în această privință? Întîi de toate e vorba de o vizită pe care a făcut-o în Eritreea la scurt timp după ”eșecul” de la New York. Acolo, în țara sa natală, de care va rămîne mereu legat sentimental, a văzut cît de greu trăiesc oamenii, cum copiii sînt nevoiți să meargă mulți kilometri, zilnic, pentru a aduce apă, cum țăranii caută permanent lemne cu care să facă focul, ca să gătească și să se încălzească, cu cîtă trudă muncesc pămîntul.
Dar să îl lăsăm pe Meb să explice: ”Timpul petrecut în Eritreea m-a ajutat să văd maratonul ca pe ceva care înseamnă mai mult decît o simplă altă probă de concurs. Mai mult decît oricare alt eveniment, maratonul cere tenacitate, perseverență și strădania zilnică de a da tot ce ai mai bun. Toate acestea sînt calități care își găsesc rezonanța cu toți oamenii din lume, indiferent dacă ești un eritreean sărac, luptîndu-se din greu să-ți hrănești copiii, sau dacă ești un american care încearcă să fie un părinte bun și să progreseze în munca lui.
La fel ca în viață, maratonul poate însemna suferință și chin, dar poate și să-ți aducă răsplata euforiei și a împlinirii, pentru că ai perseverat. Voiam să mă întorc la maraton nu numai ca să îmi pun ambiția la încercare, dar și, speram eu, pentru a realiza lucruri care să îi inspire și pe alții să încerce să fie cei mai buni, în alergare și în viață”.
Volumul ”26 de maratoane. Lecții despre alergare, încredere, identitate și viață” a apărut recent la editura Pilot Books. Cartea poate fi un excelent cadou pentru oricine este pasionat de alergare.
Romanian
English
