Alerg, deci exist!. Titlul acestui site nu e nou, știu. E o parafrază la Descartes, asta e sigur. Însă e mai ales o idee exprimată simplu. Site-ul de față aș vrea să fie un spațiu în care să vorbesc simplu despre o pasiune: alergatul. Gînduri, sfaturi, idei, noutăți, prieteni asemănători, asta sper să se găsească aici.

Marian Chiriac

(marian.chiriac@alerg.ro)

Proiectul Alerg.ro s-a dezvoltat continuu. În aprilie 2010, am publicat primul număr al unei reviste tipărite, care se numește tot ALERG. În iunie același an am inițiat un training, în urma căruia patru cititori ai portalului de știri Hotnews.ro – începători în ale alergării – au reușit după patru luni de pregătire – să termine Primul Maraton.

De la începutul anului 2011 s-a alăturat echipei Viorel Ghiță (Grizon), care a devenit titular al rubricii GrizonoToane. În același an, dar spre sfârșitul lui, jurnalistul și artistul video Bogdan Stamatin a început să țină un jurnal al alergărilor sale în cadrul rubricii Fuga după Stamatin.

Din aprilie 2012 este, în fine, și o voce feminină la Alerg.ro: Mădălina Amza, titulara rubricii Gazela de la pagina 5. Câteva luni mai târziu, Daniel Marinescu (aka Sundance) a lansat Rubrica de viteză, unde abordează subiecte legate de alergările pe distanțe scurte. La scurt timp după aceea, Adrian Ber a început să relateze despre cursele sale în rubrica Running Be(a)r, iar Adrian Mila să fie critic, ironic și inteligent în rubrica Colțul Consumatorului.

Din 2014, jurnalistul și activistul civic Adrian Dohotaru este titularul rubricii Alergătorul Performan(t), iar Florin Popa scrie despre alergare și face recenzii de carte.

Constant, publicăm și relatări de la alergări și experiențe inedite, trimise de către cititorii Alerg.ro.

Din primăvara anului 2011, alături de Gabriel Solomon, am organizat Seratele Alergătorului, o întîlnire informală a prietenilor alergării, unde se văd filme, se dezbat noutăți, se discută despre alergare. Tot alături de Gabriel Solomon, din iunie 2011 am început pregătirea unor  echipe de angajați ai Raiffeisen Bank care, după patru luni, au alergat cu bine primul lor maraton la București. Proiectul a continuat cu bine și în 2012 și în 2013, numărul alergătorilor crescând constant.

În anul 2012 Alerg.ro s-a clasat pe locul 2 într-un clasament al celor mai bune bloguri sportive organizat de către Gazeta Sporturilor.

Cele mai importante curse alergate:

  1. Maratoane urbane: București (1993, 1994, 2009, 2010, 2011, 2012, 2013), Atena (2007), Toronto (2008), Berlin (2009), Limassol (2011), Cluj (2011, 3h:09min:11sec, PB), Istanbul (2012)
  2. Maratoane extreme & montane: Sahara Marathon (2007), Ștafeta Carpatilor-DHL (2007), Piatra Craiului (2007, 2010, 2011, 2013), Mont Blanc – Franța (2008), Everest Marathon – Nepal (2009), Fuji Race – Japonia (2009 – cursă parțială, întreruptă din cauza condițiilor meteo), EcoMarathon Moieciu (2010), Olympus Marathon – Grecia (2010), Hercules Maraton (2011), Maraton Apuseni (2011)
  3. Competitii extreme: Carpathian Adventure (2009), Bucegi 7500 (90 km – în echipă cu Gabi Ursu, 2013)
  4. Semi-maratoane:  Powerade-București (două ediții), DHL (2008), Campionatul național masters – Pitești (2009), Tușnad (2009, 2010, 2011), Hercules (2010), Gerar (2011, 2012, 2013, 2014, 2015), Ciucaș Trail Running (2011), Intersport Brașov (2012, 2016), Virșli (2013), Maraton Regal (2012), Vodafone Cluj (2012), Petrom-București (2012, 2013, 2014), Cozia Mountain Run (2013),
  5. Alte curse la care țin: primul „maraton” alergat de unul singur (1986), Crosul Terry Fox (Bucuresti, 2002), Campionat național master sală 3000m (2009, 2010, 2011), Crosul balcanic (Istanbul, 2010), O etapă în cadrul TransRomania Run 2011 (etapă de 57 km), crosul EcoMarathon Moieciu (2011, 2012), Cozia Mountain Run (30km, 2012), TransRomania Run 2012 (etape de 59 și 60 km), TransRomania Run 2013 (prima etapă de 62km), Corcova Trail Race (2014, 2015), cros Gerar (2016).

Informații despre mai toate cursele alergate găsiți în arhiva site-ului.

6 Comments

  1. Sorin Cheran
    martie 26, 2010 at 3:42 am

    Salut,

    M-am uitat pe cursele pentru anul acesta si am vazut ca este si Sighisoara -Medias. Cautand pe Net am gasit ca nu prea am unde sa mai inscriu ( gasind ceva pentru anul trecut) POate ma poti ajuta.

    MErsi si numai bine.

  2. […] Despre […]

  3. […] Despre […]

  4. Tino
    iulie 18, 2016 at 10:27 am

    Bună ziua.

    Întrucât nu am cont pe Facebook și nu pot plasa comentarii altfel pe site, mi-am permis să postez aici. Am văzut și la dvs. pe site o reclamă la http://www.runningwarehouse.eu și cum tot urmăream siteul din US am zis că e ok să fac o comandă pe siteul european al lor.
    Și am făcut o comandă, pe care, la finele procesului de plasare a comenzii am și plătit-o on-line cu cardul.
    Surpriza a venit prin mail. Am primit un mail de la ei prin care mi se cerea nici mai mult, nici mai puțin decât următoarele:
    1. adresa băncii emitente a cardului, cu date complete și telefon
    2. o copie a cardului (față și verso)
    3. o copie a actului de identitate sau permisului de conducere
    4. o autorizare scrisă din partea mea prin care îi autorizam să îmi ia banii.
    Am dat mailul de la ei băncii mele. Sfatul băncii: să refuz să le pun la dispoziție așa ceva. Ei nu au mai auzit de așa ceva. Eu nici atât. Niciodată nu mi s-au solicitat astfel de detalii. Așa cp le-am scris că anulez comanda pentru că nu pot să le pun la dispoziție ceea ce-mi solicită și că eu consider că nu e nici normal și nici legal ceea ce-mi cer.
    Răspunsul lor: am anulat comanda pentru că nu am primit nici un răspuns la mailul inițial prin care îmi cereau aceste documente și că în US e legal și normal să ceară așa ceva. Adică o companie din UE cu cod de TVA emis de Germania, îmi spune mie, client european, că potrivit regulilor US e normal. Mă tem că regulile astea sunt pentru cetățenii anumitor țări din UE, nu pentru toți. Și nu e normal.
    Culmea e că tranzacția apare și decontată acum, asta deși am făcut refuz de plată și la bancă.
    Poate ar fi bine să postați și astfel de informații pe site pentru ca cei care vor să comande și să plătească cu cardul on-line să nu aibă surprize cum am avut eu.
    Mulțumesc.

  5. iulie 18, 2016 at 2:35 pm

    Bună ziua,
    vă mulțumesc pentru mesaj. L-am făcut public, pentru a nu exista dubii asupra transparenței. Nu contest cele spuse de dvs, însă cum nu am toate elementele, nu pot trage concluzii definitive. Ce vă pot spune eu însă cu certitudine este că pînă acum Running Warehouse s-a dovedit un partener de încredere. Alerg.ro are cu ei o colaborare de tip marketing afiliat, adică încasează un comision din orice comandă mediată de site. Pînă acum, nici eu – în calitate de client – nici alte persoane care au apelat la serviciile RW nu au avut probleme. Dimpotrivă.
    O să le scriu și eu să le povestesc pățania dvs.

  6. Tino
    iulie 21, 2016 at 4:02 am

    Mulțumesc. Vă pot trimite conversația mea cu ei, schimbul de mesaje pe mail, pe o adresă de mail. Începând cu mesajul primit de la ei prin care mi se solicitau aceste date.
    Dați-mi un mail pe adresa folosită de mine la postarea de aici și vă trimit mailurile cu pricina dacă doriți.

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *