marți, iunie 18 2024

În 2025 se vor împlini 100 de ani de la ceea ce pare să fie prima cursă de alergare montană din România modernă. Vom încerca să marcăm acest moment într-un mod mai special.

Reluăm în continuare un articol publicat aici, acum zece ani, în momentul în care am aflat că în volumul dlui Mircea Ordean, ”Sus la munte, la izvor” se vorbește despre primul concurs de cros montan, organizat pe 25 octombrie 1925, pe distanța de circa 45 km, pe traseul Bușteni – Omu – Peștera – Bolboci – Cantonul Jepi – Bușteni. Cum la anul se va împlini un secol de la acest eveniment, am zis să marcăm momentul prin tipărirea unei reviste ce își propune să facă o istorie succintă a celor mai importante momente din alergarea montană românească. La finalul textului veți afla mai multe despre cum am decis să demarăm acest proiect, care are nevoie de sprijin material, dar și de informații.

E o relatare plină de farmec, în care se pomenește despre entuziasmul pionierilor mersului la munte din țara noastră, despre ambiție, determinare și de… premii simbolice.

”S-au organizat în aceeaşi perioadă, poate influenţat de manifestări similare ale S.K.V., şi concursuri de cros montan.
Cel dintîi de care avem ştiinţă a avut loc la 25 octombrie 1925, sub oblăduirea Subcomisiei deTurism a F.S.S.R. Ruta, măsurînd 45 de kilometri, pornea de la Buşteni, atingînd succesiv Valea Cerbului, Omu (comisar de control: Grigore Pescaru), Peştera (Butmăloi şi Repanovici), Bolboci (Petruş, Farcaş şi Răspop), Cantonul Jepi (Săvescu şi T. Constantinescu), revenindu-se finalmente în Buşteni.
Bucureştenii – concurenţi, juriu şi spectatori – au călătorit în vederea acestei întreceri cu trenul de noapte, într-o aglomeraţie de nedescris. Sosiţi la ora 3 şi jumătate în localitatea de sub Caraiman au fost întîmpinaţi cu ceaiuri calde de către cofetarul Moarcăş, în localul căruia s-a purces imediat la înscrierile de concurenţi.
Apoi, la ora 5, cu mult înaintea răsăritului, s-a dat plecarea în cursă. Inițial plutonul a fost condus de către Cr. Dedula şi H. Taflan, dar dincolo de Poiana Coştilei în frunte s-au instalat fraţii Alexandru şi Toma Calista, care aveau să treacă de altfel primii linia de sosire. Timpii pe parcurs ai cîştigătorului, Alexandru Calista: Omul ora 7:45, Casa Peştera 8:45, Bolboci 10:00, Canton Schiel 12:10. După cei doi fraţi (secundul venind după două minute) au sosit Iuliu Kroner (la 20 de minute), Ion Petrescu (după o oră),Const. Stoenescu (la o oră şi jumătate) şi Starjil. Ceilalţi au abandonat pe parcurs, dar pentru efortul lor merită consemnaţi  Matei Stelian, Ioan Coza, Cristache Dedula, Horia şi Const. Taflan, Nicolae Comănescu,Brandwein, Untăreanu, Bela Sas şi Zăinescu.
După cursă, unii concurenţi s-au îndreptat spre gară, alţii au găsit puterea să meargă alături de oficiali la Peştera. În ziua următoare, unii dintre membrii subcomisiei de turism, îndrumaţi de Comănescu, Repanovici, Răspop şi Petruş, au făcut o excursie în zonă, coborînd pe Valea Horoabei.
Peste o lună, cofetarul Moarcăş a organizat o alergare similară, învingătorul primind o pereche de bocanci. Apoi, sub impresia unui accident mortal petrecut în munţii Făgăraşului la un cros al SKV, subcomisia de turism a hotărît ca în viitoarele curse să instituie pauze de 30 de minute după fiecare etapă de parcurs. De asemenea, startul nu s-a mai dat din Buşteni, ci de la Omul, atinse fiind apoi Bulboace, Cantonul Schiel şi Buşteni.
În prima alergare de acest fel a cîştigat Constantin Enache (premiu: un termos şi un serviciu de aluminiu pentru ceai şi masă). În 1927, pe ruta Buşteni-Peştera-Sinaia, a cîştigat Costică Pascu, urmat de fratele său Filică, de Iosif Covaci, G. Gâtej şi N. Loga. Învingătorul a primit un butoiaş de bere, dar după cum declara, odată cursa încheiată tot ce şi-a dorit a fost să doarmă.
Ulterior s-a renunţat la asemenea manifestări…”

O poveste a istoriei mersului pe munte și a facerii cărții ”Sus la munte, la izvor” găsiți aici.

Detalii despre Din PET se va întrupa Revista. Mi-am propus ca la cursele de alergare ce urmează să strîng cît mai multe sticle de apă (PET-uri) goale, pe care ulterior să le duc la centrele de colectare. Din banii astfel obținuți, îmi doresc ca anul viitor să tipăresc o revistă dedicată împlinirii a 100 de ani de alergare montană în România. Primul pas a fost făcut la Semimaratonul București, unde mai mulți prieteni au lăsat, după folosire, sticla de apă (sau chiar doza de bere) la standul N-avem Sînge din cadrul Sport Expo. Astfel, am strîns suma de 32 de lei. Desigur, este puțin, dar este primul pas dintr-un drum lung.

Comments

comments

Previous

Cursa din spatele unei curse

Next

Kenyenii, cei mai europeni atleți români

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also