luni, octombrie 21 2024

Pînă acum, singurele performanțe la Campionatul European de atletism au fost obținute pentru România de sportive de origine kenyană

Întîmplarea face ca ediția de anul acesta a Campionatelor Europene de atletism să aibă loc în același timp cu campania și scrutinul dedicat desemnării viitorilor parlamentari europeni. La prima vedere, pare forțată apropierea dintre sport și politică. Și totuși, deloc întîmplător, și într-un caz și în celălalt, este vorba de competiție, eroism, performanță, totul făcut – generic vorbind – în numele românilor și al României.

Dar ideea de român și România s-a schimbat totuși destul de mult în ultimii ani, ne spun atît sportul cît și politica. În politică avem, desigur, partide care încă promovează un românism de factură naționalistă, bazat pe figuri de ”români” precum Mihai Viteazu sau Ștefan cel Mare, dar avem și tot mai mulți ”alogeni / europeni” deveniți oficial și legal cetățeni români care conduc orașe sau unități administrative mai mici.

A venit acum și rîndul atletismului… românesc să intre în această horă a schimbării. Asta pentru că, la Europenele ce au loc la Roma, singura medalie de pînă acum a țării noastre a fost cîștigată pe 9 iunie de către Joan Chelimo Melly, care a obținut argintul în proba de semimaraton. Ea a fost cronometrată cu un timp de 1h:08min:55sec, cu 46 de secunde mai mult decît cîștigătoarea, norvegianca Karoline Bjerkeli Groevdal. De menționat că pe locul patru a venit o altă reprezentată a României, Delvine Relin Meringor, care realizat un timp de 1h:09min:25sec. La semimaraton, o altă româncă, Mădălina Sîrbu, a terminat pe locul 65 (timp: 1h:17min:08sec), în timp ce la băieți, Nicolae Soare nu a avut o zi prea grozavă, încheind pe locul 55, cu un timp de 1h:08min:31sec.

Tot în ziua europarlamentarelor, pe 9 iunie adică, un alt rezultat notabil a fost obținut de către Stella Rutto, care a terminat pe locul patru în proba de 3.000 metri obstacole, cu un timp de 9h:22min:36sec (un record personal, care îi asigură calificarea la JO). În cazul său, au fost momente dramatice după terminarea concursului, cînd inițial s-a anunțat că o sportivă din Franța a fost descalificată, ceea ce însemna că Rutto ar fi urcat pe podium. Cum însă s-a revenit asupra deciziei, sportiva noastră a rămas cu locul 4.

Dar ce au în comun Joan Chelimo Melly, Delvine Relin Meringor și Stella Rutto, în afară de o rezonanță deloc tipic românească a numelor? Cu toate sînt sportive de origine kenyană, care au obținut cetățenia română în anul 2021. Europenele de la Roma reprezintă debutul lor pentru România, asta deoarece au trebuit să aștepte trei ani, pentru a se respecta regulile World Athletics privind naturalizarea.

Dar lucrurile comune nu se opresc aici. Toate sînt calificate la Jocurile Olimpice din această vară, Melly și Meringor în proba de maraton, Rutto în cea de 3.000m obstacole. Toate au sosit în România la recomandarea antrenorului Carol Șanta (un meseriaș cu o impresionantă carte de vizită), care în acest moment se ocupă de pregătirea a două dintre ele, la clubul Dinamo București. Meringor este legitimată la Steaua, fiind antrenată de Valentin Anghel.

Și, desigur, toate au o valoare și beneficiază de o pregătire care le permite să concureze la un nivel mai mult decît onorabil, reprezentînd România.

De fapt, în sport (spre deosebire de politică, din păcate) contează datele personale – conferite în primul rînd de structura genetică -, dar mai ales profesionalismul pregătirii: muncă, seriozitate și determinare în cazul sportivului, un program de antrenament bine adaptat și structurat (respectiv un antrenor competent), plus condiții optime de pregătire.

Restul, respectiv naționalitatea sau partea de comunicare publică sînt doar ingrediente – importante și ele, este drept – care fac ca povestea performanței să atragă, să impresioneze, să creeze emulație și să vîndă.

”Mulțumesc tuturor românilor care au crezut în mine (…) Este doar începutul! România, te iubesc”, avea să scrie Joan Chelimo Melly pe social media la scurt timp după cîștigarea medaliei europene. Mai rămîne însă ca românii să audă despre ea, ca și despre celelalte sportive de origine kenyană, lucru care se poate întîmpla cel mai ușor dacă la Jocurile Olimpice vor obține performanțe. Performanțe pentru ele. Ca și pentru România.

PS – Merită spus aici, pe scurt, și o altă poveste care are de a face cu România. Astfel, tot la Europenele de la Roma, medalia de bronz în proba de 800 metri a fost obținută de Cătălin Tecuceanu. Semifondistul, deși are cetățenie română, concurează totuși pentru Italia, țară unde locuiește și unde se pregătește în condiții mult mai bune.

Comments

comments

Previous

Prima cursă de alergare montană din România?!

Next

Maraton feminin. Nou record mondial

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also