Coltul Consumatorului

Park. Run. Parkrun

Alergările în parc, pe o distanță medie, fără taxă și fără o organizare complicată, pot fi o opțiune pentru cei cu spirit competitiv

parc

de Adrian Mila

Cine începe să alerge preferă în general să aleagă pentru primele încercări un parc de lângă casă. Antrenamentele din timpul săptămânii sunt utile şi necesare. Alergările de grup din week-end sunt plăcute şi permit parcurgerea unor distanţe mai mari decât ai reuşit să alergi singur.

La un moment dat, dacă alergătorul perseverează, parcul începe să devină neîncăpător. Cel mai timid şi modest alergător începe să ridice fruntea şi să adulmece aerul. Uraaaa, concurs, it’s gonna be a fight!

Alergările cuminţi, liniştite, au nevoie şi de un pic de adrenalină. Şi dintr-un alergător decent care a ieşit să facă un pic de mişcare se naşte fiara care vrea să ocupe un loc pe podiumul concursurilor. Cam aşa m-am văzut eu, până să îmi dau seama că lista de alergători care sunt în faţa mea este mult mai consistentă decât lista alergătorilor care sunt după mine in clasamentul final.

În perioada în care nu sunt crosuri am stat mai mult timp pe internet şi uite ce am găsit.

În afara concursurile cu taxă deja existente, Paul Sinton-Hewitt şi amicii lui au dezvoltat ideea de parkrun, al cărei principiu este extrem de simplu (Vezi: www.parkrun.com). În fiecare sâmbătă se organizează un cros de 5 km, deschis tuturor amatorilor de concurs, fără taxă şi cu cronometrare. Se întocmeşte un clasament care se postează pe internet , unde este disponibil  tot  istoricul cursei. Recordurile competiţiei sunt 15’58” la feminin si 13’48” la masculin, arătând destul de clar nivelul ridicat al alergătorilor.

Mi-a plăcut expresia din limba engleză care arată natura acestei competiţii, “it’s you against the clock”, parcă reflectă mai frumos ideea acestei competiţii decât traducerea brută în limba română.

La data iniţierii, în 2004, Paul Sinton-Hewitt a avut la primul start 13 prieteni; în acest moment alergările se desfăşoară în mod curent în 207 locaţii, la care participă alergători din peste 2300 de cluburi.

Alergarea este deschisă tuturor amatorilor, fiind necesară înscrierea prealabilă pe site-ul competiţiei pentru luarea în evidenţă şi asigurarea cronometrării.

Toate alergările organizate costă. Şi parkrun are costuri. Sunt implicaţi între 4 şi 12 voluntari pentru fiecare alergare, fiind necesară pe de altă parte o bază de date cu mult mai mulţi voluntari disponibili pentru a acoperi eficient  toate evenimentele din an (în fiecare sâmbătă, plus alergare de Crăciun şi de Anul Nou).

Pentru a rămâne o alergare liberă de taxe, sunt necesare câteva elemente care fac posibilă existenţa şi dezvoltarea ideii:
– voluntari disponibili;
– sprijinul autorităţilor locale, inclusiv material dacă se poate;
– sponsori – există câţiva sponsori ai ideii, indiferent de ţara şi locaţia în care se desfăşoară;
– donaţii individuale;
– vânzare produse promoţionale

Evident că după ce m-am încălzit citind toate informaţiile am trimis un e-mail organizatorilor, care au reprezentanţe în nouă ţări (singura ţară ex-comunistă este Polonia), poate vor să dezvolte conceptul şi în România.  Există o pagină în care organizatorii işi exprimă câteva principii. Citez: “Avem ca scop să dezvoltăm un parkrun în fiecare oraş sau sat care doreşte asta.Suntem încântaţi de perspectiva de a avea mai mult de un parkrun în locația dumneavoastră. Noi credem că este dreptul fiecăruia să alerge într-o sâmbătă într-o cursă de 5 km cronometrată fără a plăti pentru această plăcere.”

Promotorii ideii de parkrun mai încearcă şi să convingă autoritaţile locale şi administraţia parcurilor că ceea ce fac ei ajută la menţinerea sănătăţii populaţiei, adică un scop comun cu al primăriilor. M-am întrebat dacă trăiesc sau am ajuns deja într-o lume mai bună. Era prea frumos.

Răspunsul a venit rapid, organizatorii vor ca treaba să fie facută temeinic şi pe baza dezvoltării unei infrastructuri, lucru pe care acum nu sunt pregatiţi să îl facă şi în România.

Dar asta nu cred că trebuie să ne împiedice pe noi să dezvoltăm un concept asemănător, nu-i aşa?

Comments

comments

>
Previous post

Maratonul Zăpezii 2013

Next post

Știri pe fugă. Cam de scandal

Alerg.ro

Alerg.ro

6 Comments

  1. februarie 14, 2013 at 3:13 am

    Corect. Se poate face.

  2. Oana
    februarie 14, 2013 at 8:19 am

    Atentie!!! Park run este o licenta asa cum este si IronMan:)

  3. adrian
    februarie 14, 2013 at 8:53 am

    parkrun este trademark. De curand. Cu „p” mic si intr-un cuvant. Reflecta munca si ideile unor oameni. Eram curios daca ii intereseaza dezvoltarea ideii in Romania, cel putin mie mi-au raspuns ca deocamdata nu ii intereseaza.
    Ma gandeam daca ne intereseaza pe noi, pentru ca ideile mi-au placut, mai ales ca nu au ramas in domeniul ideilor.
    Poate fi alergarea de weekend de langa casa, cu prietenii.

  4. coyotyu
    februarie 15, 2013 at 5:42 am

    Pina la urma ai reusit sa demonstrezi ca se poate si fara….. sigur multi nu te vor iubi, dar nu asta conteaza, alergatorii sunt foarte multumiti de evenimentele din PT.

    Chiar daca nu este trademark (sic!)

  5. februarie 15, 2013 at 1:23 pm

    Nu am inteles de ce dl Adrian Mila nu ar putea fi iubit neconditionat…

  6. Ana-Maria
    februarie 19, 2013 at 5:37 am

    De acord cu Marian – ideea lui Adrian este foarte buna si nu vad de ce cineva ar putea fi in principiu impotriva acestui gen de manifestari.

    Cine doreste sa organizeze acest gen de evenimente sigur intr-un final o sa o scoata la capat. Important este sa se persevereze in ideea de organizare si sa se doreasca sa se investeasca timp si rabdare in asta (in organizare, adica).

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *