luni, noiembrie 25 2024

Paramedic. Trekking. Ski. Salvamontist. Pedalat. Alergare montană. Valentin Anicăi. Un om care trăiește la și pentru munte. Mai ales pentru Retezat.

A
Alerg.ro: Dacă este să faci o scurtă prezentare a vieții tale, începând din copilărie și până acum, ce ai putea spune?

Întâi de toate aș zice că sunt de profesie asistent medical, lucrând pe post de paramedic în cadrul SMURD Hunedoara. În plus de asta, de trei ani sunt salvator montan în echipa Salvamont Lupeni. Am copilărit în Valea Jiului, în orașul Lupeni. În copilărie nu am practicat un sport în mod constant, eram însă un copil energic, făceam tot felul de năzbâtii, abia reușeau ai mei să ne adune, pe mine și pe frații mei, în casă.

Mai târziu, în adolescență, fiind micuț si slab, am început să practic culturismul, sport pe care l-am practicat timp de nouă ani. Din 2011 am descoperit alergarea montană, sport în care mă regăsesc cel mai bine.

Alerg.ro: Când, cum ai descoperit muntele? Dar mai ales ce înseamnă pentru tine Retezatul?

Desigur, muntele l-am descoperit din copilărie. Îmi amintesc cum într-o zi, împreună cu mai mulți copii, am ajuns pe vârful Negrile Mici din munții Vâlcan, un vârf care se vedea de la geamul bucătăriei casei mele. Era un vârf la care visam de mult să ajung.

Nu pot uita senzația de împlinire pe care am avut-o când ne-am văzut pe golul alpin dar și spaima pe care am trăit-o când ne-au fugărit câinii de la stână… Îmi mai amintesc rucsacul vechi care se rupea tot timpul și din care ne cădeau conservele, ca și prima noapte la cort în care nu am închis un ochi deoarece orice foșnet mi se părea că seamănă cu pașii unui urs care e gata să ne atace.

Îmi mai amintesc prima tură în munții Retezat. Au fost primii munți mai înalti pe care i-am bătut la picior. Îmi părea ireal ce văd… Mi-au rămas definitiv în inimă, în Retezat sunt acasă.

Alerg.ro: Cum ai ajuns însă să practici meserii care, cel mai adesea, au de a face cu muntele?

Paramedic am ajuns în urmă cu opt ani, după ce am citit un anunț publicat de către primăria Lupeni în care se anunța scoaterea la concurs a unor posturi. Salvamontist am devenit la sugestia unui prieten din echipă, alături de care ieșeam pe munte, la schi de tură, la cățărat. El s-a gândit că având și experiență de paramedic aș putea fi de folos echipei Salvamont.

000De-a lungul anilor, ca paramedic am văzut multe, pot spune că sunt și câteva întâmplări care m-au  marcat.Țin minte un incendiu într-un apartament, iar în fața blocului un copil plângea că mama lui a rămas captivă în flăcări. În acel moment colegii mei pompieri au scos pe brațe o femeie în stare de inconștiență, fără respirație. Eu și echipajul am întreprins rapid manevre de prim ajutor, iar la scurt timp femeia a început să respire spontan, a devenit conștientă. Ne-a mulțumit la sfârșit, pentru noi a contat mult asta.

Alerg.ro: Care ar fi lucrurile cele mai importante pe care le-ai învățat prin intermediul muntelui?

Mersul pe munte, schiatul, pedalatul, alergarea montană, de la toate acestea am învățat să am mai multă încredere în forțele proprii, dar au și contribuit la consolidarea fizicului, a psihicului.

Alerg.ro: Știu că îți place alergarea montană. Te ajută asta în activitatea ta?

Da, pot spune că mă ajută foarte mult. Alergarea pe munte m-a influențat doar în mod pozitiv, atât în viața familială cât și în cea profesională. De exemplu, de multe ori după o tură mai stresantă la serviciu ies la o alergare sau o plimbare împreună cu iubita mea, cu prietenii. Sunt un alt om când ajung acasă. Salvamontist și alergător e combinația perfectă, te ajută să faci față mult mai ușor în intervențiile cele mai mai dificile.
Chiar dacă nu am alergat prea multe curse, aș aminti aici Hercules Marathon, Retezat Maraton, Maraton Piatra Craiului, Retezat Sky Race (aceasta din urmă fiind preferata mea), din toate am învățat câte ceva.

Alerg.ro: Ce zici, mai există cu adevărat iubitori de munte? Alergătorii pot fi încadrați în această categorie?

Desigur, mai există, iar alergătorii montani, în majoritatea lor, sunt iubitori de munte și de natură. Sunt și unii cărora le place să facă sport în natură, dar nu o respectă.

Alerg.ro: Ce reguli ar trebui să respecte un alergător montan pentru a proteja mediul?

În primul rând, să alerge doar pe poteci, marcate sau nemarcate. Să nu arunce ambalajele decât la tomberon și să nu uite că noi suntem doar invitați în habitatul altor viețuitoare.

Interviul a fost publicat și în revista Alerg #23.

Comments

comments

Previous

Știri pe scurt

Next

Concurs. Participă la Cernica Spring Trail Running

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also