Pe scurt. Planuri FRA și mondialele 24h
FRA
Joi, noul președintele al Federației Române de Atletism, FRA, Florin Florea, a ținut o conferință de presă în care a prezentat cîteva din planurile de viitor ale instituției care se ocupă de atletismul românesc. Rezumatul de mai jos este realizat pe baza unei știri difuzate de agenția Agerpres.
- FRA are acum un medic sportiv care se va ocupa de medicația sportivilor. ”Abia ieri am găsit un medic și l-am adus aici. Până acum FRA nu a avut medic, iar situația dura de un an și ceva. Vitaminele și susținătoarele alea trebuie luate la recomandarea unui medic, iar noi nu am avut până acum. Dar după două luni de căutări am găsit un medic ieri, care e disponibil să vină la federație”, a spus Florea.
- FRA dorește să respecte legea și să continue combaterea dopajului. „Noi, ca federație, nu mai vrem să facem orice pentru a câștiga o medalie. Medalia trebuie luată, e normal să luptăm pentru ea, dar nu trebuie să facem orice pentru ea. Și mă refer la a face abateri de la regulamente, de la normele ANAD-ului, de la regulamentele IAAF-ului… Sunt multe lucruri. Eu nu mai vreau să fac așa ceva. Nu sunt de acord ca pentru sport să încălcăm legea. Pentru performanță nu o să luăm de exemplu vitamine care nu au fost testate la ANAD”, a spus Florea, făcând referire la scandalul de dopaj cu meldonium în care au fost implicați anul trecut mai mulți atleți români.
- Noul șef al FRA nu este adept al naturalizării sportivilor, deși este posibil ca acest lucru să se întîmple totuși în cazul a doi atleți străini. „Ne gândim la naturalizări, fără discuție, dar nu e corect să umblăm noi după ei să-i căutăm. Scopul este să îmi identific cei mai buni sportivi din România. Și apoi și pe cei din străinătate care doresc să participe pentru România. În momentul de față avem două cazuri, le analizăm și fără discuție, dacă se poate legal, atunci vor concura. Dar nu e util să căutăm străini care să ne reprezinte, așa cum e la baschet sau alte sporturi. Pentru că atletismul are foarte mulți sportivi în România”.
- Următorul mare obiectiv al atletismului este Campionatul Mondial care se va desfășura între 4-13 august la Londra. Pînă acum, zece sportivi au îndeplinit deja baremul pentru participare: Elena Panțuroiu (triplusalt), Claudia Bobocea (1.500 m), Bianca Răzor (400 m), Liliana Dragomir (maraton), Paula Todoran (maraton), Marius Ionescu (maraton), Ana Rodean (marș), Narcis Mihăilă (marș), Florin Știrbu (marș) și Alina Rotaru (săritura în lungime).
Ultramaraton
FRA nu are în atenție, cel puțin pe moment, susținerea participării sportivilor români la competițiile oficiale de ultramaraton. Motivele sunt mai multe, vom reveni. Pe moment, să anunțăm doar că în week-endul 1-2 iulie se va desfășura la Belfast (Irlanda de Nord) a 12-a ediție a Campionatele Mondiale de alergare de 24 de ore. Cîteva detalii:
- Participă peste 300 de sportivi, reprezentînd 41 de federații naționale. Există categorii și pentru atleții masters (veterani).
- Se va alerga pe un traseu de 1,65 km în Victoria Park.
- Favoriți sunt Florian Reus (Germania) și americanca Katalyn Nagy, care vor încerca să își apere titlurile mondiale cucerite acum doi ani, la Torino. Atunci, Reus a alergat 263,899km, iar Nagy – 244,490km. Rezultate excelente, de dată recentă, au și actualul campion european, britanicul Dan Lawson – 261.843km, japonezul Yoshihiko Ishikawa – 263.127km sau americanul Pete Kostelnic – 263,410km. La feminin, în mare formă par și poloneza Patrycja Bereznowska, care anul acesta a alergat 256.246km în Lodz (rezultat care dacă va fi ratificat va deveni cea mai bună performanță mondială feminină în această probă), actuala campioană europeanp, suedeza Maria Jansson – 250.647km sau americanca Courtney Dauwalter – 250.790km.
- Se anunță una dintre cele mai competitive ediții de mondiale. Detalii suplimentare pe site-ul IAU (asociația internațională de ultramaraton) sau pe cel al organizatorilor evenimentului de la Belfast.