Domnul Silviu Dumitrescu…
… a fost o persoană dedicată atletismului de performanță, dar care în egală măsură a îndemnat oamenii să facă mișcare, pentru sănătatea lor fizică și morală
Sînt extrem de multe de spus despre personalitatea domnului Silviu Dumitrescu, care astăzi a trecut la cele veșnice. Avea 95 de ani.
A fost antrenor emerit de atletism, care a pregătit nenumărați atleți de top. Pentru aceste rezultate a fost decorat cu Ordinul Sportiv clasa a II-a pentru merite deosebite.
A fost un entuziast promotor al sportului de masă, fiind inițiatorul și organizatorul primelor ediții ale Maratonului București (opt ediții, dacă nu mă înșel, în anii 1990). S-a implicat totodată în susținerea mișcării atletice masters de la noi.
I-a plăcut să scrie și a făcut-o cu pricepere și empatie. A publicat sute de articole în diferite ziare, cele mai multe dintre acestea avînd legătură cu sportul, atletismul și valorile asociate acestora. Totodată, a publicat mai multe cărți (”Din lumea sportului – Călcîiul lui Ahile”, ”Alergăm pentru sănătate” etc), toate dedicate fenomenului sportiv, istoriei acestuia.
Dincolo de toate acestea, domnul Silviu Dumitrescu a fost o persoană de bună credință, integră, care a muncit cu pasiune și care tot timpul și-a manifestat prin fapte (gesturi, sfaturi, articole, cărți) iubirea față de cei pe care i-a îndrumat, cărora le-a fost alături, pe care i-a îndemnat să facă sport pentru sănătatea lor fizică și morală.
Vă mulțumesc pentru tot, domnule Profesor.
În continuare, un articol scris de dl Silviu Dumitrescu, publicat în volumul „Alergăm pentru sănătate – din tainele eforturilor fizice” (2008):
Probabil că ați auzit de cunoscutul cardiolog american, cel care a creat testul de efort care îi poartă numele: Testul COOPER.
Și astăzi testul lui, care constată rezistența la efort, este folosit în țara noastră pentru testarea jucătorilor și a arbitrilor de fotbal și deseori provoacă mari necazuri arbitrilor care nu sunt bine pregătiți, fiindcă fără el nu pot obține licența de arbitraj.
Seriozitatea lui prezintă garanția că întâmplarea care o relatează în una din lucrările lui – o adevărată minune – s-a petrecut cu adevărat. Astfel, unul din pacienții lui, destul de tânăr, suferind de o cardiopatie ischemică avansată (angină pectorală) care nu-i mai permitea nici să meargă mai repede sau să urce o scară din cauza sufocării, în disperare, s-a hotărât să-și pună capăt zilelor.
Dar mai întâi, grijuliu cu familia lui, își face o asigurare pe viață; și fiindcă asigurarea nu se plătea în cazurile de sinucidere își cumpără un trening și pantofi de sport și seara se duce într-un parc din apropiere și începe să alerge.
După mai puțin de o sută de metri, epuizat, cade leșinat. Dar nu moare. A doua seară încearcă din nou și aleargă câțiva metri mai mult după care leșină din nou. Dar nici acum nu moare.
Și așa, seară de seară, tentativele lui de sinucidere se termină cu reveniri din leșin și cu metri în plus de alergare, nereușind să moară. După câteva săptămâni ajunge să alerge un kilometru, după două luni participă la un cros popular, iar după doi ani termină un maraton!