Denisa Dragomir: Despre alergare montană și obiective
Denisa Dragomir e una dintre cele mai bune alergătoare montane de la noi: are cinci medalii de bronz la Campionatul Mondial de Alergare Montană și e campioană europeană la Skyrunning în 2019. La Sports Talks, ea a stat de vorbă cu Lorand Balint despre ce înseamnă alergarea montană în România și care sunt obiectivele ei de viitor. În continuare, cîteva fragmente din această discuție
== ”Am descoperit alergarea montană la o vârstă fragedă. Am avut un parcurs lent și am reușit de la an la an să cresc distanța, lucru care m-a ajutat să nu exagerez și să evit accidentările. E un sport dur și trebuie să ai foarte mare grijă cum progresezi”
== ”La primul campionat european la seniori, am terminat pe locul 19 și am avut un șoc, obișnuită fiind să mă aflu pe podium. A fost greu să accept, dar mi-am promis că o să muncesc și o să ajung din nou pe un podium. După mai bine de șapte ani, am reușit să câștig medalia de bronz la campionatul de alergare montană de lungă distanță. Șapte ani în care am muncit zi de zi cu gândul la o medalie internațională”
== ”Ca sportiv de performanță, nu ai cum să reușești să îți îndeplinești obiectivele și să ajungi în topurile internaționale fără ajutor. (…) Părinții au fost mereu alături de mine și m-au susținut. Mi-au înțeles această pasiune, deși uneori se gândeau să fac altceva; dar cu timpul au înțeles că aici îmi este locul. A depins foarte mult și de mine, pentru că mi-am dorit să fac lucrul acesta. Chiar și când mi-a fost greu, am continuat pentru a-mi îndeplini visul.”
== ”Atletismul este un sport singuratic. În timpul alergării îmi găsesc un refugiu. Când am probleme, îmi place să merg la alergare pentru a mă liniști și pentru a găsi soluții la ce mă frământă.”
==”Îmi doresc multe participări și medalii la Campionatele Mondiale de Alergare Montană și Cupa Mondială de Skyrunning. Mai departe vreau să rămân în același domeniu și să mă îndrept înspre antrenorat, dar acum vreau să mă bucur în continuare de job-ul meu. Când îți dorești să fii performant, trebuie să fii concentrat 100% acolo”
Dialogul poate fi citit integral pe Lead.ro
Pe Alerg.ro puteți găsi știri și relatări despre principalele rezultate de pînă acum ale Denisei Dragomir.