Maratonul Internațional care trece prin Pata Rât
Titlul nu îmi aparține. L-am preluat de la prietenul Adi Dohotaru căruia nu i-a trebuit prea mult timp să mă convingă pentru a mă alătura unei cauze pe care o susține. Așa că, pe 10 aprilie, în cadrul Maratonului Internațional Cluj, voi alerga pentru cauza gLOC intitulată “Împreună putem reuși. Fond de solidaritate pentru locuințe“.
E vorba de un proiect prin care se încearcă strîngerea de fonduri pentru construcția de locuințe sociale pentru un grup de etnici romi care trăiesc în preajma gropii de gunoi Pata Rât din Cluj.
“Indiferent de valorile noastre, civice sau creștine, nu putem rămâne indiferenți când semeni de-ai noștri trăiesc în mizerie. Responsabilitatea pentru situația romilor de la groapa de gunoi a Clujului nu e individuală sau a unui grup restrâns, ci e colectivă“, spune Adi Dohotaru.
Și eu sper, ca și Adi, “că ne vom aduna destui oameni care să ne solidarizăm cu familiile de romi, să găsim un teren pentru o locuire mai adecvată și să-i scoatem astfel din groapa de gunoi“.
Ce se poate face în acest sens? Puteți contribui prin donații: o sumă pentru fiecare km parcurs de echipa sau alergătorul favorit sau puteți dona o sumă fixă (donațiile încep de la 1 RON/km parcurs). Banii îi puteți dona on-line prin Fundația Comunitară Cluj, dacă veți completa formularul de susținere de aici, sau la fața locului, la maraton.
Există totodată posibilitatea de a susține alergătorii cu apă, alimente și încurajări de pe biciclete. Dacă doriți să faceți acest lucru, luați legătura cu Monica Muică, din staff-ul de organizare a maratonului, inițiat de Runners Club din Cluj (0740-481320, monica.muica@gmail.com).
Un articol interesant care prezintă situația romilor de la Pata Rât se poate citi aici.
Ne vedem la Cluj.
Stii ce mi se pare mai interesant pe unde trece maratonul asta? Pe Clinicilor…in ambele sensuri. Adica strada pe care sunt de-o parte si de alta ghiciti ce…clinici medicale, si tot acolo e si intrarea la Unitatea de Primire Urgente Cluj. Ma intreb daca cineva o gandit treaba asta cat de cat.
Salut, o sa incerc sa obtin un punct de vedere de la organizatorii Maratonului International Cluj
Multumesc, chiar sunt curios daca s-au luat masuri concrete pentru asigurarea serviciului de urgente in aceste conditii si a celorlate servicii medicale care necesita transferul pacientilor intre aceste spitale de-o parte si alta a strazii. Am intrebat mai multi cunoscuti medici si nici unul nu a fost de parere ca acestea se pot cumva asigura adecvat in aceste conditii.
Salut. Raspunsul organizatorilor:
„Bineinteles ca stim ce implica alergarea pe str Clinicilor. Pe str
Clinicilor va avea accesul doar ambulanta, in conditii de urgenta. E extrem
de greu sa gasesti un traseu in Cluj care poata face fata unui astfel de
eveniment. Am facut si compromisuri pt prima editie. Daca lucrurile iasa
bine vom putea avea un alt punct de pornire in discutiile cu Primaria pt
editiile urmatoare”.
Multumesc pentru interes. Si sper ca totul sa fie cit mai bine la Cluj.