luni, noiembrie 25 2024

Clujul este un oraș superb, care și-a păstrat cu grijă arhitectura clasică a centrului, fără oribilele plombe cu pereți cortină din sticlă, care-i umplu pe bucureșteni de rușine. Asta a fost sîmbătă cînd, după ce te cazezi la hotel, dai o raită prin oraș.

Duminica însă, în ziua maratonului, Clujul se schimbă total. La prima oră, cînd deschizi geamul spre oraș, te năpădesc probleme existențiale: cu ce naiba să te îmbraci la maraton. Afară e un frig polar, bate vîntul puternic, iar de sus se uită la tine niște nori negri, cam nervoși. Te întrebi, cu ochii spre peisaj, ce inspirație nefericită te-a debarcat tocmai aici. Mai ales că cele cîteva petice de cer senin abia așteaptă să te îmbraci gros, ca să se transforme, peste vreo cîteva ore, într-un cer luminos din care te prăjește un soare arzător.

Îndeşi într-o geantă câteva variante de echipament şi te duci în Piaţa Unirii la locul de întâlnire. Acolo toți se întreabă unul pe celălalt: “tu cu ce te îmbraci?”. Apoi fiecare începe să tragă de propriile mâneci  sau de decolteu, ca să-ți arate că a găsit combinația ideală de foi de ceapă, tricouri și maiouri.

Pe parcurs, s-a dovedit însă că toți greșeau. Astfel, când alergai la vale era adăpost, uneori și soare și regretai că ți-ai pus tricoul cu mânecă lungă. Când o luai în sus,  pe panta aia infernală, care privită de la bază părea că duce drept în cer (la ultima tură chiar era să mă ducă), atunci  soarele intra în nori și primeai cadou și un vânt rece și puternic din față, care îți șuiera printre coaste.  Atunci îți părea rău că nu ai luat și o canadiană cu glugă. Și tot așa, de patru ori, încât după 4h:11min când am terminat eu maratonul nu mai știam care parte a corpului e înghețată și care încinsă. Atât despre Maratonul Internațional Cluj.

Organizarea a fost onorabilă, foarte mulți clujeni ne-au aplaudat și, nu știu cum s-a întâmplat, că am trecut pe lângă grupuri mari de adolescenți dinspre care am auzit foarte puține remarci ironice și râsete. Mi s-a părut chiar că au fost prea politicoși, pentru că așa cum arătam eu la ultima tură, transpirat, roșu spre stracojiu la față și ușor desfigurat de epuizare, dacă m-aș fi văzut într-o oglindă, eu personal m-aș fi tăvălit pe jos de râs.

Evident, voi veni și la anul, dar am o rugăminte fierbinte către sfântul ocrotitor al Clujului: să ne dăruiască o vreme ceva mai calmă și mai zâmbitoare.

(text de Viorel Ghiță – Grizon)

Comments

comments

Previous

Maraton la Cluj. Fain!

Next

Crosul Iepurașilor Verzi

1 comment

  1. Eu, cand te-am vazut in ziua concursului, aratai bine, fotogenic si volubil. Nu e de mirare ca reporterul te-a ales pe tine pentru interviu!
    A fost o foarte placuta surpriza sa vad la stirile de la ora 13, pe Antena 3, un reportaj despre maratonul de la Cluj: imagini cu startul maratonului, un interviu cu un participant la maraton (cine altul daca nu Grizon!) care a destainuit cum s-a pregatit pentru acest eveniment, imagini pe traseu si imaginea triumfatoare a lui Ilie alergand cu doua drapele (unul al Romaniei, celalalt al UE) care de ceva vreme fac parte din „echipamentul” lui de alergare.
    Chiar daca reportajul nu a fost reluat la stirile de mai tarziu, este un semn bun ca evenimentul a fost promovat si prin tv.
    Felicitari Grizonului dar felicitari merita din plin Clujul! La cat mai multe editii ale maratonului de la Cluj!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also