În București există doar trei stadioane cu piste de atletism. Este, întîi de toate, stadionul Iolanda Balaș Soter, care are cele mai funcționale dotări, dar ale cărei covoare de tartan sunt vechi de 17 ani. Apoi, pe stadionul Dinamo pista arată ceva mai bine și acolo s-au desfășurat recent – într-un anonimat aproape total – campionatele naționale de atletism. Cel mai rău arată pista de atletism din complexul sportiv Național, de lîngă stadionul abia înălțat.
Sunt așadar foarte puține locuri în București unde se poate concura în condiții decente într-o competiție de atletism. Ce să mai vorbim de piste de atletism disponibile publicului larg… Mulți oameni aleargă pe cele trei piste menționate mai sus, dar acest lucru – deși benefic pentru alergători – nu poate decît duce la degradarea lor treptată.
În mod normal, Bucureștiul ar trebui să aibă un stadion modern dedicat exclusiv atletismului. În mod normal, acest stadion ar fi trebuit deja să fie înălțat, reiese dintr-un editorial al lui Ovidiu Ioanițoaia publicat în Gazeta Sporturilor de astăzi și al cărui titlu l-am împrumutat aici.
Numai că – o formă de dezinteres ca și lipsa fondurilor – acest lucru nu s-a întîmplat și e puțin probabil să se întîmple prea curînd. „Tocmai de aceea, dus cu preşul, înşelat şi păgubit, atletismul românesc, cîndva redutabil pe plan internaţional, continuă să piardă teren cu fiecare zi. Se stinge încet, ca o lumînare„, spune Ovidiu Ioanițoaia. Ce ar mai fi de adăugat?
Romanian
English
Ar mai fi de adaugat ca din pacate sau din fericire, atletismul romanesc inca naste valori de talie mondiala, care ajung sa se antreneze in afara din lipsa conditiilor optime de la noi sau cand vin la noi au parte de experiente gen Constantina Tomescu Dita, povestite intr-un numar anterior din revista Alerg. Atletismul romanesc a nascut valori din totdeauna si poate ar naste valori mai mari daca s-ar investi in acest sport o mica parte din cat s-a investit in fotbalul romanesc, care, cu riscul de a supara, naste, in ultima vreme, numai „carne de tun”.