Povestea lipsită de triumfalism a unui alergător: Scott Jurek.
Prin naștere, aparținea țărănoilor din Minessota. Spre deosebire de așa-numiții bogătași din acest stat american, ultramaratonistul de mai târziu Scott Jurek s-a născut într-o familie modestă, tatăl său făcând munci ocazionale, iar mama – casnică o vreme – se va îmbolnăvi grav de tânără. Va avea, așadar, o copilărie grea, ce va sta sub semnul tristeții și fricii, al muncilor obligatorii în casă și a unei relații dificile cu fostul pușcaș marin, tatăl său adică. Acesta îl va învăța că în viață cel mai adesea nu trebuie să întrebi ”de ce?”. ”Uneori, pur și simplu, faci anumite lucruri”, îi va spune. Faci, nu întrebi.
E o frază pe care Scott Jurek și-o va repeta obsesiv de-a lungul vieții, mai ales în momentele dificile, când trebuia să găsească forță interioară pentru a merge mai departe.
Se apucă de tânăr de sport, mai întâi de schi fond și apoi de alergare. Sportul, mișcarea în natură sunt pentru el cel mai bun mod de a evada din realitatea cotidiană. Dar și un mod de a-și defula furia, energia.
Înâlnirea cu Dusty Olsen îi va marca viața. Dusty era exact opusul lui Scott: impertinent, rebel, obișnuit să bea, să fumeze iarbă, refuza școala, căuta permanent distracțiile. În schimb era un talent sportiv nativ.
Tot Dusty îl va atrage pe Scott către alergare. ”Alergam pe drumuri ce se îngustau până se transformau în cărări și pe trasee ce se reduceau la aproape nimic. Alergam pe unde țopăiau căprioarele și hoinăreau coioții. Am alergat prin zăpadă până la genunchi și prin râuri umflate de dezghețul primăvăratic, care erau atât de reci încât după o vreme nu îmi mai simțeam picioarele”, spune Scott Jurek în volumul Mănâncă & Aleargă (Editura Preda Publishing, 2013).
Acum, în primii ani de facultate și odată cu descoperirea alergării de anduranță, pentru Scott ”alergatul se transformă într-un fel de meditație, un loc unde îmi puteam lăsa mintea – care de obicei era preocupată cu școala, gânduri de viitor sau griji pentru mama – să hoinărească liberă” (pp. 58-59)
Tot în această perioadă ia decizia să devină vegetarian (ulterior, adept al hranei de tip vegan). Îl influențează mediul hippiot în care îi plăcea să trăiască (ca formă de refuz a problemelor realității) sau diferitele lecturi ecologisto-anarhiste. Deși motivată într-o oarecare măsură de o atitudine de frondă, decizia de a deveni vegetarian e una rațională și devine o marcă specifică a vieții sale. Nu vrea să salveze planeta și nici nu e impresionat peste măsură de soarta văcuțelor, însă constată că performanțele sale sportive sunt mai bune dacă are o alimentație vegetariană sau, ulterior, vegan.
Crezul său: simplitatea și comuniunea cu pământul ne aduc fericire și libertate. În plus, ne fac alergători mai buni.
În scurt timp, Scott Jurek ”explodează” în lumea ultra-maratonului american. Participă la curse tot mai dificile, tot mai lungi, pe care le câștigă sau unde se clasează pe primele locuri. Printre altele, câștigă de șapte ori consecutiv Western States 100 Miles, de două ori Badwater sau Spartathlonul.
Un moment important al carierei sale este în anul 2005, când participă la prima cursă organizată în Mexic, în Cooper Canyon, unde concurează alături de indienii Tarahumara (pentru detalii vezi și Născuți pentru a alerga). Întâlnirea cu acești oameni ai zonelor aspre îl face să înțeleagă că nu e important doar să alergi și să mănânci sănătos, ci și să ajungi să trăiești o stare de contact cu lumea profundă, cu o liniște în stare pură.
Are momente când trăiește o astfel de senzație, însă e doar pe moment. Cel mai adesea, se lasă dominat de dorința de a progresa continuu, de a câștiga sau cel puțin de a nu abandona. ”Ca să alergi 100 de mile și peste trebuie să-ți aduci corpul la punctul de abandon, să-ți aduci mintea la punctul de distrugere, să ajungi în acel punct unde poți intra într-o stare modificată de conștiință”, spune Jurek (vezi pag. 213).
Numai că viața aceasta a lui ajunge la un punct de cotitură. În scurt timp, într-o succesiune aparent de neînțeles, trăiește mizeria unui divorț, spectrul falimentului, se confruntă cu drama morții mamei sale și, nu în ultimul rând, suferă o accidentare serioasă (o fasciită plantară). E lovit în moalele capului. Pare să se prăbușească fizic și moral. Decide să se rupă de lume, să se retragă la o fermă, să trăiască o viață simplă.
Alergarea îl va salva totuși, cel puțin parțial. După luni de cumpănă, decide să caute, să regăsească puritatea sentimentului de libertate, de liniște profundă dată de alergare. O ia încet. Participă încă o dată la Western States, dar abandonează. Decide să meargă a treia oară la UTMB, dar termină abia pe locul 18. Totuși, la puțin timp după aceea, se clasează pe locul doi la campionatul mondial de alergare de 24 de ore, stabilind un nou record american 266.01 km). Își revine. Viața lui reintră în normal, treptat-treptat.
Aici, la nivelul anului 2010, se oprește Mănâncă & Aleargă, cartea lui Scott Jurek, scrisă alături de jurnalistul Steve Friedman, pe care am rezumat-o mai sus. E o carte bine scrisă, fără un ton triumfalist (ah, cât de căutători de limite și de performanți sunt auto-prezentați alți sportivi!), spunând povestea unei vieți și cu bune și cu rele, a unei persoane care și-a împins corpul și mintea la extrem, dar care reușește să evite un destin autodistructiv și – se pare – să (re)găsească în cele din urmă liniștea și bucuria de alerga.
Încă un lucru care individualizeză acest volum: fiecare capitol se încheie cu prezentarea unei rețete. Cred că va fi un deliciu pentru amatorii de hrană vegetariană sau vegan să le încerce, chiar dacă nu cred că le va fi ușor să găsească toate ingredientele necesare (pe mine m-a fascinat să aflu că există sirop de pir, făină de alac, nectar de agave, fasole endamame etc, etc).
Și, în final, un gând bun editurii Preda Publishing, care s-a înhămat la o treabă dificilă: să publice cărți sportive (despre alergare, triatlon sau ciclism) pe o piață nu foarte doritoare de astfel de subiecte. Și acest volum, ca și celelalte apărute până acum, sunt tipărite în condiții grafice excelente. Din păcate, însă, mai sunt scăpări ortografice și greșeli de traducere, ceea ce afectează o muncă altfel bine făcută.
Romanian
English
Indeed, eat & run = formidable.
Cred ca-i o carte destul de interesantă.Am s-o citesc