Pistă pentru proletariatul corporatist
A fost inaugurată prima pistă de alergare rooftop din România
Mi-am lăsat bicicleta la rastelul de lîngă clădire. În dreapta mă uit mirat spre ”bancul de lucru” cu de toate pentru biciclete (de la chei potrivite, la suporți și pompă de aer automata), în stînga privesc zîmbitor spre unica bicicletă, de firmă, legată de lungul rastel.
Intru în zona ”recepției”. Deasupra, copleșitoare prin dimensiune, vreo 3-4 metri înălțime și vreo 10-12 lungime, o imensă ”bibliotecă”. Citesc: Nietzsche, Kant, alți filosofi, dar și scriitori, plus nume despre care cred că țin de literatura motivațională. Toate, de fapt, nume scrise pe cotoarele – albe, roșii, negre, maro, albastre – unor cărți de butaforie. Alături, două citate motivaționale despre cum să îți învingi limitele.
Urc la etajul 11 al Campus 6, o zonă cu două noi clădiri de birouri în București. Vis-à-vis, pentru cine mai vrea să rememoreze, se află clădirile – modificate și transformate – ale fostului colos comunist Apaca, fabrica de textile.
Pe acoperișul clădirii a fost construită și tocmai s-a inaugurat (doar pentru presă) prima pistă de alergare rooftop din România. Constructor: Skanska România.
Date tehnice: Pista e formată dintr-o buclă circulară, cu două culoare de alergare, tăiată la un moment dat de un arc de cerc, tot pistă cu două culoare. Lungimea buclei este de 280 metri, iar lungimea totală a pistei (incluzînd așadar și arcul de cerc și o scurtă porțiune dreaptă, unde se poate face încălzirea) ar fi de 340m.
Pista este din tartan de calitate (certificat IAAF), iar suprafața totală acoperită e de 904mp. Execuția a durat patru săptămîni, au lucrat șase oameni, iar costul total ar fi de 180 mii de euro.
Există în apropiere și un spațiu cu dușuri (pentru femei și bărbați), plus vestiare.
Opinii de alergător: Calitatea pistei este excelentă. Dincolo de faptul că sunt doar două culoare de alergare, mica porțiune de pistă – de arc de cerc este practic cvasi-inutilizabilă. În plus, curba pistei este mult prea strînsă, ceea nu e chiar convenabil dacă se aleargă cu o viteză peste medie.
Am luat la pas pista într-o zi în care era extrem de cald. Expunerea sa (se află la 42 de metri deasupra solului) va face ca și alergătorii să resimtă intens capriciile vremii sau calitatea aerului orașului.
Pista e parte a strategiei companiei Skanska de a încuraja ”o cultură a sănătății și stării de bine, exprimată printr-o varietate de elemente inovatoare, așa cum este și pista de alergare”.
Practic, aceasta va putea fi folosită doar de către angajații ce au birouri în cele două noi clădiri, adică pentru circa 4.000 de corporatiști (să zicem că, pe vremuri, în platforma Apaca de peste drum lucrau 18.000 de oameni).
Încerc o estimare și spun că, în mod normal, pe pistă se pot afla la un moment dat cel mult 20 de persoane, pentru a se putea alerga astfel încît să nu se încurce reciproc. Oricum, pista e un bun spațiu pentru cele două mari tipuri de alergători din lumea corporatistă. Alergătorii recreaționali vor putea să facă ocolul acoperișului, de unde priveliștea asupra Bucureștiului e interesantă. Iar cei performanți au la îndemînă (să zicem, înainte de a începe programul sau în pauza de masa) un spațiu potrivit pentru un antrenament intens (atenție, însă, la curbe).
Gînduri de final: Pe care le las să curgă liber… Sincer, nu am simțit nici bucurie și nici tristețe aflînd că în București există o nouă pistă de alergare, pe acoperișul unei clădiri de birouri. Aceasta nu va avea vreun impact sesizabil asupra orașului și ”stării de bine” a locuitorilor săi. Pista nu face decît să marcheze apariția unui ”non-loc”, a unui spațiu glamoros și impecabil (sportiv, sanitar, dpdv al securității) dar destinat doar unui mic grup de ”participanți”, ce sunt ”seduși” suplimentar – cu ideea unei vieți sănătoase și a unei atitudini competitive-fără de limite – pentru a deveni și mai eficienți.
Altfel, viața merge înainte. Că tot eram în apropiere, mi-am reamintit de mitul urban al ”fetelor de la Apaca” despre care s-a spus că la începutul anilor 1990 strigau în sprijinul lui Petre Roman: ”Nu vrem Kent, nu vrem valută, vrem ca Petre să ne f…”. Acum spațiul unde a fost construită și pista a fost ocupat de corporatiști care deși nu refuză banii sau bunurile necesare vieții, continuă să aibă și ei nevoie de forme de seducție.