În ultimul timp am tot fost pe fugă. Nu am alergat însă, ci am călătorit fie înspre un capăt de lume (Japonia), ori mult înapoi în timp (Moldova şi Transnistria).
Îmi era aşadar tare dor să alerg, dar un dor nu ca pentru o fiinţă dragă ci mai curînd un sentiment că îmi lipseşte ceva vital. Era precum o senzaţie de sete, puternică. După zece zile de pauză, trupul meu tînjea după mişcare. Alergînd, pe primele ture de stadion l-am simţit cumva amorţit, afectat ca de o rugină interioară. Dar senzaţia nu a durat mult şi treptat-treptat au început să îmi crească aripi la picioare, plămînii să mi se umplă lacomi de aer, tot mai mult aer. Inima torcea liniştită, mintea mi se golea de orice gînd.
Alergam. Şi pe moment nu mi-am dorit nimic mai mult.
Romanian
English
bah da’ esti pamfletar rau……iar te intorci si nu dai un semn, un semn cat de mic. macar un beep manca-ti-as gura ta.
trecand in alt registru, bag 12 km fara probleme. cu un iepure bun ajung la 15, fara sa am atmosfera competitionala.
deci pazeste-te prietene ca iti voi lua toate gagicile care te admira pentru trupul si vointa ta.
si, ca sa fiu in ton cu comentatorii tai zic asa: bravo marian, campionule, tine-o tot asa. te admir profund. pe cand o noua provocare?
ha ha, nebune.
Salut Vlad
gata, promit ca de acum inainte sa iti dau un semn de fiecare data cind ma intorc de pe drumurile mele.
In plus, de-abia astept sa te scot la un antrenament mai serios, sa vad daca vei mai fi tot atit de glumetz la sfirsit.
E rindul meu sa am rabdare pina te intorci. Sa iti zic ca „te astept ca si cind..”?