luni, noiembrie 25 2024
A spus-o frumos la un moment dat: “pentru mine, alergarea extremă e o experiență care îmi sporește iubirea din suflet“.

Și nu e nimic fals în aceste cuvinte. Șerban Chiurlea e unul dintre acei rari oameni care aleargă întîi de toate cu mintea și cu sufletul, și care pune pasiune și dragoste în ceea ce face.

Șerban Chiurlea nu vrea să colecționeze recorduri sau medalii, nu vrea să învingă munți, distanțe sau competitori, ci doar să își sporească bunătatea din inimă și să trăiască senzația de libertate într-un mod care îl reprezintă: alergând.

E fără discuție unul dintre ultra-maratoniștii români cu cea mai mare experiență și cu un ”palmares” bogat. Dar întîi de toate e un deschizător de drumuri, un pionier al ultra-maratoanelor de la noi.

A alergat în locuri unde alți alergători români nu au ajuns încă sau, totodată, a avut inițiative în premieră pentru România: o alergare de 24 de ore, apoi una de 48 de ore, parcurgerea Crestei Făgărașului sub 20 de ore (timp ce nu mai impresionează acum, ținînd cont de mulțimea de ”lupi tineri” care sunt mult mai performanți, traversarea în alergare a României, de la est la vest, de la nord la sud etc.

De cîțiva ani, are un mod inedit de a-și petrece ”concediul”: traversează Carpații în alergare. Anul acesta a venit rîndul Orientalilor. Adică 476 de km în nouă etape, ceea ce înseamnă o medie de circa 53 km / zi, la o viteză medie de 5 km / oră. Și anul acesta a traversat munții în modul în care îi place: la un ritm convenabil, cu inima și ochii larg deschiși, alături de prieteni (de data aceasta, alături de Corin Zinz).

Detalii despre cele nouă zile pot fi găsite mai jos:

Etapa 1    http://chiurleas.blogspot.ro/2017/07/18-iulie-2017-pasul-setref-pasul-rotunda.html
Etapa 2    http://chiurleas.blogspot.ro/2017/07/2017-07-19-pasul-rotunda-vatra-dornei.html
Etapa 3    http://chiurleas.blogspot.ro/2017/07/2017-07-20-vatra-dordnei-manastirea.html
Etapa 4    http://chiurleas.blogspot.ro/2017/07/2017-07-21-toplita-pasul-pangarati.html
Etapa 5    http://chiurleas.blogspot.ro/2017/07/2017-07-22-pasul-pangarati-pasul-ghimes.html
Etapa 6    http://chiurleas.blogspot.ro/2017/07/2017-07-23-pasul-ghimes-valea-uzului.html
Etapa 7    http://chiurleas.blogspot.ro/2017/07/2017-07-24-v-uzului-vf-oituz.html
Etapa 8    http://chiurleas.blogspot.ro/2017/07/2017-07-25-vf-oituz-comandau.html
Etapa 9    http://chiurleas.blogspot.ro/2017/07/2017-07-26-comandau-varlaam.html

Altfel, concluziile acestei acestui drum montan au fost rezumate de Șerban Chiurlea pe blogul său, de unde le-am preluat, alături de cîteva fotografii însoțitoare:

  • „Mulțumim Domnului că ne-a ferit de probleme mai mari decît am fi putut duce”.
  • „Mulțumim familiilor noastre că ne înțeleg și ne susțin”.
  • „Mulțumim prietenilor pentru încurajări”.

Inaugurăm azi o nouă rubrică a Alerg.ro. I-am spus ”Solvitur Ambulando”, o expresie latină care se traduce aproximativ prin ”Mersul (pe jos) rezolvă orice problemă”. Vom prezenta aici oameni, poveștile și trăirile lor, într-o încercare de a surprinde momente ce poate au mai puțină legătură directă cu alergarea, dar care vorbesc despre faptul că deși totul este trecător, important este că există mereu un drum pe care merită să mergi.

Comments

comments

Previous

Ofertă specială. Reduceri la echipament

Next

Mondialele de atletism. Bolt&Co

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also