DHL Carpathian Marathon susține sportivii paralimpici
DHL Carpathian Marathon anunță organizarea Zilei Sportului Paralimpic pe data de 18 iunie, la Cheile Grădiștei – Fundata, cu prilejul celei de-a 11-a ediții. Participanții la eveniment vor avea astfel ocazia de a-i cunoaște pe sportivii paralimpici din lotul României și de a interacționa cu aceștia, la diverse discipline sportive, precum tenis, tenis de masă, tir cu arcul sau atletism.
Sportivii paralimpici sunt un model de ambiție și o reală inspirație pentru noi toți. În ciuda dizabilităților cu care s-au născut sau pe care le-au dobândit, ei depun toate eforturile pentru a obține rezultate importante la cel mai înalt nivel. În perioada următoare, se pregătesc să participe la o serie de competiții necesare pentru calificarea la Jocurile Paralimpice din 2024.
O altă veste bună este că echipa paralimpică de fotbal s-a calificat anul acesta, pentru a treia oară consecutiv, la Campionatul European de Fotbal pentru Nevăzători, eveniment care se va desfășura în luna septembrie, în Italia. Pentru a reuși să atingă obiectivele pe care și le propun, sportivii noștri au nevoie de susținere financiară, pentru că procesul de pregătire este unul complex în cazul acestor competiții de amploare.
DHL Carpathian Marathon powered by MPG a ajuns anul acesta la a 11-a ediție și, sub îndemnul „Împreună depășim bariere“, își propune să strângă un număr cât mai mare de alergători la start și să doneze, astfel, o sumă de bani cât mai consistentă, pentru ca sportivii paralimpici să aibă șansa de a-și îndeplini visurile. Alergătorii care vor lua startul pe 18 iunie din Race Village-ul de nivel olimpic amenajat în cadrul complexului Cheile Grădiștei – Fundata, în județul Brașov, se pot bucura de peisajele montane spectaculoase, de aer curat, de o competiție cu tradiție, dar și de oportunitatea de a susține, prin participarea lor, performanța acestor sportivi deosebiți.
Și de această dată, DHL Carpathian Marathon are alături ambasadori și susținători importanți, printre care se numără personalități și sportivi de elită, precum Constantina Diță, Gabriela Szabo, Andreea Răducan, Șerban Damian și Alexandru Corneschi, care vor fi prezenți la Cheile Grădiștei – Fundata pe 18 iunie.
Cei care doresc să se înscrie pot să acceseze site-ul oficial – www.maratondhl.ro – pentru a alege una dintre probe:
- Maraton (42 km, 2000 m diferență de nivel);
- Semimaraton (21 km, 1000 m diferență de nivel);
- Ștafetă (în echipe de 3 sau de 6 persoane, 290 m diferență de nivel pentru fiecare tură de 7 km);
- Crosul Copiilor (pe distanțe de 250 m, 500 m sau de 1 km, în funcție de vârstă).
Până pe 31 mai, taxa de înscriere este de 145 de lei pentru persoane fizice, respectiv 160 pentru companii. După data de 1 iunie, tariful va fi de 160 de lei pentru persoane fizice și 180 de lei pentru companii.
Copiii și tinerii cu vârste sub 18 ani pot fi înscriși gratuit la competiție. Crosul Copiilor (Kids Race) este dedicat participanților cu vârsta cuprinsă între 5 și 13 ani, iar vârsta minimă pentru participarea la proba de Ștafetă este 14 ani, respectiv 16 ani pentru Semimaraton.
Toate detaliile despre eveniment sunt disponibile pe site-ul www.maratondhl.ro și în Social Media, pe pagina Facebook DHL Maraton.